luni, iunie 29, 2026

Publicitate

CORUL DE COPII „ANASTASIS”AL PAROHIEI”EROILOR” DIN TÂRGOVIȘTE A PARTICIPAT LA UN EVENIMENT MUZICAL LA BRAȘOV

Must read

La invitația Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon,  Corul de copii „Anastasis” alParohiei„Eroilor” din Târgoviște, coordonat de Pr. paroh Lucian Constantin Mileșan, a participatla un concert din cadrul Turneului Extraordinar de Paște -„Săptămâna Patimilor„.

Evenimentul s-a desfășurat marți, 4 aprilie, 2023, la Teatrul dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov, iar în urma câștigării preselecției naționale, membrii Corului de copii „Anastasis” au avut ocazia de a se întâlni cu alte coruri de copii din țară, urcând împreună pe aceeași scenă – un spațiu multicultural special, în cadrul programului național „CantusMundi”, care reunește coruri din toată țara, ce ajung să comunice prin muzică,  conectând auditoriul cu frumusețea cântului coral.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article