Publicitate

Deputat Daniel Blaga: ,,COS și mitomania PNL’’! Consilierii liberali din CLM Târgoviște au votat împotriva cesionării a 16 ha de teren către COS Târgoviște, teren al municipalității, pe care acționarul Beltrame vrea să amenajeze un parc fotovoltaic!

Must read

Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga este extrem de supărat pe consilierii PNL din Consiliul Local Municipal Târgoviște care au votat împotriva proiectului de hotărăre care prevedea cesionarea către Compania Beltrame, acționarul majoritar al COS Târgoviște, a suprafeței de teren de 16 ha, deținută de municipalitate pe platforma industrială a orașului, acolo unde Beltrame dorește să investească în amenajarea unui parc fotovoltaic menit să producă energia necesară combinatului. Proiectul a fost adoptat și fără votul liberalilor, dar gestul făcut de aceștia a stârnit revolta parlamentarului dâmbovițean care și-a amintit că liderii PNL Dâmbovița au promis, în urmă cu doi ani, înainte de alegeri, că salvează COS Târgoviște, promisiune care nu a fost onorată.

,,COS și mitomania PNL. Un caz aproape patologic: Acum aproape 2 ani și jumătate, liberalii se băteau cu pumnul în piept la Dâmbovița că vor salva COS. Aici, în județul nostru, aproape întreaga lor platformă electorală s-a bazat pe acest subiect (despre eșecul proiectului „România educată” și a mesajului ANTI-PeSeDe chiar nu prea mai are rost să discutăm…). La doar câteva luni distanță, ajunși la putere, „urmașii Brătienilor” au dat-o cotită inițial, aruncând „cartoful fierbinte” pe umerii USR, un partid care nu scosese un cuvânt pe acest subiect. „Naționalizarea” a fost fumigena finală a PNL pe acest subiect. O decizie absurdă, care ar fi omorât complet potențialul Combinatului.

În tot acest timp, presiunea, una pe care am resimțit-o în mod direct și eu, a fost uriașă. Soluția firească, aceea de a găsi un investitor onest dar și puternic din punct de vedere financiar, vizionar de asemenea, nu era una ușor de rezolvat. PNL nu doar că n-a ajutat dar a și protestat vehement „de ochii presei”, blocând la acea vreme DN71, la Ulmi. Capul răutăților? PNL Târgoviște, așa cum se poate observa și în imagini. Mesajul lor? C-ar vrea pesemne să salveze Combinatul, nu să îl oprească. Lunile acelea grele, complicate și extrem de lungi, s-au terminat cu bine. S-a găsit un investitor serios care, între timp, a și dat startul unui proiect extrem de ambițios la COS iar premisele sunt dintre cele mai bune.

Facem un salt în timp și ajungem la ziua de ieri: pe ordinea de zi a Consiliului Local Târgoviște a venit propunerea de a se cesiona 16 hectare de pământ către compania Beltrame, actionarii majoritari ai COS Târgoviște. Scopul? Investiția într-un parc fotovoltaic care să genereze și mai multă plus valoare aici, în comunitate. Așa cum era firesc, USR a votat pentru, oamenii de aici fiind, în măsura posibilităților lor (nu-mi place nici mie să-mi asum merite nefirești), mici artizani ai renașterii Combinatului. Ce a făcut PNL? A VOTAT ÎMPOTRIVĂ. Exact. Partidul care a promis, s-a jurat și a căutat să ne compromită mai apoi, n-a dat nici acum 2 bani pe combinat și pe comunitatea târgovișteană. Anul viitor, vă vor cere votul, garantându-vă că vor onora orice promisiune făcută. Sfatul meu? Să-i tratați fix așa cum au tratat ei COS’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article