Publicitate

Răspunsul inspectorului școlar adjunct al ISJ Dâmbovița, Dănuț Tică în urma scandalului de la Școala Coresi: ,,Suntem legați de mâini și de picioare și nu putem să facem nimic’’! ,,Copilul nu poate fi exmatriculat’’!

Must read

Inspectorul școlar general adjunct al ISJ Dâmbovița, Dănuț Tică a pus punctual pe ,,i’’ în ceea ce privește conflictul de la Școala Gimnazială Coresi din municipiul Târgoviște, unde un elev de la ciclul primar a reușit să bage spaima în colegi săi, dar și în rândul cadrelor didactice, scandal care a culminat cu un protest public al părinților! Dănuț Tică susține că, în acest caz, vina principală aparține părinților care refuză să colaboreze cu reprezentanții unității de învățământ, dar și cu Inspectoratul Școlar Dâmbovița. Problema semnalată de inspectorul școlar adjunct este că legislația actuală interzice exmatricularea copilului din școală, iar singura metodă pe care școala o poate aplica, cea de consiliere a copilului, este imposibilă în condițiile în care părinții refuză să-și dea acordul, dar și să colaboreze cu factorii decidenți.

„Este o situație cu care ne confruntăm, de câteva zile la Coresi și de câțiva ani la alte unități de învățământ din municipiul Târgoviște… Din punctul meu de vedere cred că unitatea de învățământ, în primul rând, a respectat toți pașii pe care trebuia să-i respecte pentru rezolvarea acestui conflict. În al doilea rând, ca inspector școlar general adjunct, Inspectoratul Școlar, la fel, a făcut tot ceea ce trebuia făcut pentru stingerea acestui conflict. Am avut comisii pe care le-am trimis în unitatea de învățământ pentru a rezolva conflictul, am avut discuții cu unitatea de învățământ, dar cred că problema principală, și nu trebuie să ne ferim să o spunem, este a părinților. Atâta timp cât părintele nu dorește să aibă o colaborare bună cu unitatea de învățământ, cu Inspectoratul Școlar sau cu celelalte unități care sunt implicate în acest conflict, cred că lucrurile nu se vor rezolva așa ușor… Dar sperăm ca în următoarea perioadă părinții să conștientizeze situația gravă la care se află atât copilul dânșilor, cât și ceilalți copii din unitatea de învățământ și să reușim să remediem această problemă.

Unitatea de învățământ, cât și Inspectoratul Școlar, au niște regulamente, au niște legi și niște Ordine de ministru care trebuie respectate. Le-am respectat… Asta este legea în momentul de față. S-a scos din noul ROFUIP exmatricularea copilului, deci copilul nu poate fi exmatriculat, singura metodă pe care școala o poate aplica este de consiliere a copilului, consilierea, iarăși, printr-un psiholog al unității de învățământ, nu se poate face decât cu acordul părintelui și dacă părintele nu este de acord iar suntem legați de mâini și de picioare și nu putem să facem nimic, deci eu cred că din punctul acesta de vedere cele două instituții au făcut tot ce se putea… În această perioadă se află în dezbatere și Legea educației, probabil o dată cu acest caz lucrurile se pot modifica la nivelul legii și sperăm să se modifice astfel încât atunci când ne vom mai întâlni cu situații din acestea, că sincer să fim cu siguranță peste un timp vor mai fi, să putem să aplicăm legea astfel încât totul să se rezolve normal”, a declarat Dan Tică, inspectorul școlar general adjunct al ISJ Dâmbovița la conferința de presă de la PNL Dâmbovița.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article