sâmbătă, mai 9, 2026

Publicitate

Prima finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru municipiul Târgoviște! Mai multe bulevarde și străzi din oraș vor fi reabilitate!

Must read

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a anunțat că în această dimineață, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat contractul de finanțare aferent primului mare proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere din municipiul Târgoviște de după implementarea Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbană (PIDU A si PIDU B)! Astfel, potrivit edilului, în cadrul unei finanțări cu o valoare de 21.539.674,38 lei, bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele.

,,Licitația aferentă contractului de execuție a fost deja realizată, iar durata de implementare nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor. Cel de-al doilea contract de finanțare din cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, aferent reabilitării străzilor Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu, va fi semnat în cursul acestei luni!’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article