




În ciuda timpului ploios, Zilele Județului Dâmbovița au debutat în forță la Moreni unde a avut loc prima competiție sportivă din cadrul Campionatului județean de fotbal “Iubim Dâmbovița”! 30 de echipe din județ vor intra în această competiție sportivă, iar meciurile se vor disputa în 6 localități din județ, adică la Moreni, Aninoasa, Niculești, Potlogi, Șelaru și Mănești. Au fost prezenți la Moreni, la deschiderea competiției fotbalistice, președintele CJD, Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, prefectul județului Marian Tănase, secretarul județului Dănuț Popa, primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, aleși locali și județeni, dar și numeroși iubitorii ai fotbalului. Finalele vor avea loc la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, unde urmează să aibă loc cele mai disputate partide.






Tot astăzi, în prezența autorităților locale și județene, a avut loc și deschiderea Târgului Meșterilor Populari în zona deja binecunoscută din Parcul Chindia. Târgul este deschis până pe data de 1 iunie, iar dâmbovițenii pot găsi aici obiecte tradiționale din județul Dâmbovița, dar și din alte zone din țară. În aceste zile, în Parcul Chindia dâmbovițenii pot descoperi frumusețea meșteșugurilor locale.




Zilele Județului Dâmbovița au continuat cu o conferință istorică de excepție care a avut loc la Curtea Domnească, unde Damian Anfile a vorbit participanților despre „Relațiile lui Vlad Țepeș cu Târgoviștea’’, o incursiune captivantă în istoria locului, ce a readus în prim-plan trecutul şi valorile județului Dâmboviţa.



Seara au avut loc spectacole impresionante la Curtea Domnească! O atmosferă fascinantă a fost la „Atacul de Noapte” – o reconstituire a vremurile glorioase de pe timpul lui Vlad Țepeș.
Reprezentația „Metode de pedepsire a inamicilor” a ținut publicul cu sufletul la gură, oferind o experiență de neuitat.



Zilele Județului Dâmbovița continuă, sâmbătă, cu evenimente frumoase și de neuitat



































