


Astăzi, la Pucioasa, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru Centura Orașelor Pucioasa și Fieni, fiind vorba de primul drum expres construit în Dâmbovița de la zero cu 4 benzi de circulație. Documentul a fost semnat de președintele CJD, Corneliu Ștefan și reprezentantul constructorului, iar la evenimentul istoric de la Pucioasa au participat primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, vicepreședintele CJD, Antonel Jîjîie, secretarul județului Dâmbovița, Dan Popa, parlamentarii Carmen Holban, Titus Corlățean, Laurențiu Neculaescu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, viceprimarul municipiului Târgoviște, Cătălin Rădulescu, primarii comunelor limitrofe care vor beneficia de această centură ocolitoare, consilieri locali și județeni, reprezentanții constructorului. Centura Orașelor Pucioasa și Fieni este proiectul inițiat de Consiliul Județean Dâmbovița, fiind unul dintre cele mai importante și mai așteptate contracte pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Dâmbovița. Valoarea totală a investiției de 686.000.000 lei. Durata totală de execuție este de 42 de luni, 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

,,Traseul, care începe în comuna Brănești, Halta Scârlența, urmărește cursul râului Ialomița pe aproape întreaga lungime de 12,68 km, cu excepția porțiunii dintre KM7 și KM11, care ocolește comuna Moțăieni. Punctul de reintrare în DN71 este la ieșirea din Fieni, în comuna Buciumeni. La capetele traseului, sunt prevăzute noduri rutiere cu 4 bretele, astfel încât să fie asigurate toate relațiile de deplasare, însă avem și două noduri intermediare: unul care va permite legătura cu DC136A, în Pucioasa, și un altul care face legătura cu DN71, la intrarea în Fieni.
Platforma drumului are o lățime totală de 21,50 m și este compusă din: -4 benzi de circulație (2 benzi pe sens de 3,50 m fiecare); -benzi de încadrare 1,50 m (2×0,75.); -acostamente 3,00 m (2×1,50m); -fâșie de parapete metalic de protecție 2,00 m (2×1,00 m). Drumul de ocolire are prevăzute și 16 poduri și pasaje.
De asemenea, pe traseul drumului se vor amenaja: -9,5 ha de plantații de arbuști și perdele de protecție; -12,6 km de parapeți de protecție; -2 parcări; -12,6 km de rețea de iluminat public.
O centură cu 4 benzi de circulație în această zonă turistică va scurta timpul de deplasare și va atrage mai mulți vizitatori și investitori pe Valea Ialomiței. Un beneficiu esențial va fi creșterea siguranței în localitățile eliberate de traficul greu, reducând riscul accidentelor. În plus, centrele orașelor Pucioasa și Fieni vor fi mai puțin aglomerate, mult mai prietenoase pentru locuitori și turiști deopotrivă. Acest drum nou nu este doar o investiție în infrastructură, ci o oportunitate reală pentru dezvoltare, creând locuri de muncă și sprijinind creșterea economică a întregii zone’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

,,Nu realizați ce satisfacție avem noi să beneficiem de un proiect de 570 de milioane de lei, fără să fi făcut nici cel mai mic efort. Este un lucru extraordinar pentru noi, este clar că facem parte din această comunitate, din această echipă frumoasă care este județul Dâmbovița și este clar că Pucioasa a primit astăzi dreptul de a spera la un viitor mai bun. Varianta ocolitoare Pucioasa – Fieni înseamnă un lucru extraordinar pentru noi. Infrastructura rutieră de fiecare dată a adus o dezvoltare accelerată și noi aveam nevoie de acest lucru. Odată ce aceste investiții vor fi finalizate, Pucioasa va avea o altă șansă, Pucioasa, Fieni și toate localitățile din nordul județului. Este o bătălie extraordinară pe care CJD a câștigat-o pentru această sumă imensă. Nu vreau să exagerez dar știu ce înseamnă să câștigi un proiect mic, mediu, dar un proiect de asemenea anvergură Pucioasa nu a avut niciodată și nu știu dacă o să mai avem șansa să ne întâlnim cu o asemenea oportunitate în viitorul apropiat.
Ce se întâmplă astăzi la Pucioasa este o minune. Niciodată Dâmbovița nu a contat la nivelul la care contează acum pentru conducerea Guvernului României. Lucrurile care se întâmplă astăzi sunt la un nivel extraordinar și este foarte clar că lumea a înțeles că Dâmbovița își merită un loc important pe harta țării și suntem sprijiniți în măsura în care merităm… Toate investițiile pe care le facem noi în oraș fără a moderniza DN 71 nu înseamnă nimic. Toate investițiile pe care noi le facem în zonele limitrofe fără această centură, iarăși, nu vor avea valoare…Sunt lucruri importante care pleacă de aici. Pentru Pucioasa abia de acum începe o nouă etapă… Sper ca această bucurie a noastră să ajungă și în casele locuitorilor din tot nordul județului’’, a declarat Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa, beneficiarul principal al investiției.

,,Este o zi specială, o zi importantă, o zi frumoasă la propriu și la figurat… pentru că vă aduc aminte că dincolo de prioritatea zero pe care această echipă a PSD și-a fixat-o, legată de sănătate, infrastructura județului întotdeauna a fost undeva acolo foarte sus și asta este explicația de ce după ani de muncă continuă și cu depășirea multor obstacole ați văzut progrese legate de DN 7, vedeți progrese legate de DN 71, de centurilor ocolitoare, cu o decizie fără precedent în România, aceea de a prelua la Consiliul Județean Dâmbovița realizarea centurilor ocolitoare ale orașelor dintr-un județ. E fără precedent acest lucru și a fost un pariu riscant. Ce se întâmplă astăzi la Pucioasa este important pentru Pucioasa, Fieni și toate UAT –urile din zonă.
Dincolo de ceea ce am văzut în această perioadă frământată a României politic, electoral, și toamna trecută și în aceste săptămâni, dincolo de ,,turul 2 înapoi’’, dincolo de populismele pe care le-am auzit, dincolo de ,,ne vrem țara înapoi’’, aduc aminte tuturor cetățenilor că țara le aparține și că România le aparține, dar ea trebuie condusă de oameni care fac lucruri concrete pentru viața oamenilor. Acest Partid Social Democrat a fost de la bun început un partid al acestei națiuni care a construit pentru România. Este poate cel mai suveranist partid în realitate fără să ne rupem hainele de pe noi pentru că este partidul care a construit și face lucruri concrete. A face infrastructură, a face o centură atât de important aici, la Găești, va urma Târgoviștea, și toate celelalte orașe ale județului este un lucru extraordinar. Felicitări președintelui CJD, Corneliu Ștefan și echipei de la CJD, felicitări Ministerului Transporturilor și d-lui secretar de stat Ionuț Săvoiu, felicitări tuturor UAT –urilor și aleșilor locali care au contribuit pe lucruri tehnice care erau importante și adaug și parlamentarii care politic s-au mișcat pentru a susține acest tip de proiect. Cert este că lucrurile avansează, PSD Dâmbovița își onorează angajamentele și acesta este de fapt lucrul care contează cel mai mult pentru că va lăsa și lasă în urma sa, prin muncă, lucruri concrete pentru viața comunității dâmbovițene’’, a declarat senatorul Titus Corlățean, prim-vicepreședintele PSD Dâmbovița.

„Mă încearcă așa un sentiment de invidie, dar lăsând gluma la o parte și vorbind foarte serios, discutăm despre cele mai importante proiecte de modernizare a infrastructurii din județul Dâmbovița din istoria acestui județ. Nu vreau să spun vorbe mari, dar dacă gândim foarte obiectiv ne dăm seama că spun adevărul, atât din punct de vedere al funcționalității acestor proiecte, cât și din punct de vedere al valorii, se lucrează în județul Dâmbovița pe foarte multe investiții din zona de infrastructură și cred că, da, demonstrăm că știm care sunt problemele acestui județ și găsim, mai ales, și soluții de rezolvare a acestora.
Vreau să-l felicit pe președintele Consiliului Județean pentru faptul că a stabilit un program de investiții foarte bine articulat, centurile ocolitoare ale orașelor din județul Dâmbovița reprezintă un complex de proiecte de natură să îmbunătățească într-o manieră radicală, în sens bun, circulația din orașe. Municipiul Târgoviște are un prim inel de centură, dar și inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște va fi poate cel mai important proiect din istoria orașului, deși nu foarte mult din proiectul de centură este pe raza municipiului, însă în zona dintre cele două inele de centură va fi o dezvoltare economică extraordinară. În opinia mea, parcurgem cea mai fastă etapă de investiții din istoria județului Dâmbovița”, a transmis Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, secretar executiv PSD Dâmbovița.

„S-au spus multe cuvinte frumoase, dar în primul rând vreau să mulțumesc președintelui Consiliului Județean pentru încrederea pe care a avut-o atunci când a lansat această idee de proiect, acum mai bine de 4 ani. Asta arată cât de mult durează de la ideea de proiect până la implementare și cât de mult contează stăruința și priceperea celor care se ocupă de pregătire. Trebuie menționat staff-ul tehnic din CJD, care, cu stăruință și pricepere, a trecut peste momente deosebit de grele în pregătirea acestui proiect. De asemenea, stăruința și priceperea celor din Compania Națională de Infrastructură din Ministerul Transporturilor, fără de care nu am fi putut să ajungem într-o competiție națională pe fonduri europene pentru proiecte de parteneriat. Vă spun că sunt foarte puțini cei care răzbat această barieră și acest front al luptei cu pregătirea proiectului, că este o luptă reală…
Urez celor care urmează de aici încolo să preia tema, proiectanții și executanții, să se țină de calendar și să asigure lucrări de calitate pentru ca acest proiect să fie un exemplu de bună practică pentru dezvoltarea mobilității în județul Dâmbovița, care să asigure mai departe dezvoltare economică și creșterea calității vieții. Succes la treabă!”, a transmis Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.







































