Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat în această dimineață la o întâlnire de lucru cu ministrul Mediului, Natalia Intotero, în cadrul căreia au fost abordate două teme importante pentru dezvoltarea zonei montane a județului Dâmbovița. La discuții au mai participat deputatul PSD Dâmbovița, Laurențiu Neculaescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Jean Vișan, președintele Asociației Turistice Peștera-Padina, Valentin Calcan, precum și reprezentanți ai conducerii Parcului Natural Bucegi.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, discuțiile au vizat Planul de Management Integrat al Parcului Natural Bucegi, un document esențial pentru administrarea și protejarea acestei importante zone naturale, dar și investițiile necesare pentru dezvoltarea stațiunii turistice de interes național Peștera-Padina. Cele două subiecte sunt strâns legate de viitorul turismului montan din Dâmbovița, fiind necesară identificarea unor soluții care să asigure atât protejarea patrimoniului natural al Munților Bucegi, cât și dezvoltarea infrastructurii turistice și valorificarea potențialului acestei zone.

,,Finalizarea acestui document este esențială pentru zona Peștera-Padina. Avem nevoie de un cadru clar, care să permită dezvoltarea investițiilor, valorificarea potențialului turistic și protejarea, în același timp, a mediului natural din Munții Bucegi. Îmi doresc ca Peștera-Padina să devină o destinație turistică importantă, cu infrastructură modernă și servicii de calitate, iar pentru acest lucru este nevoie de colaborare și de soluții concrete. Tocmai de aceea, voi face toate demersurile necesare și voi susține acest proiect până când va deveni realitate. Este un obiectiv important pentru dezvoltarea turismului în județul Dâmbovița!’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.











