Astăzi, de Dragobete, de ziua iubirii la români, primarul orașului Titu, Laurențiu Costache a pregătit o surpriză frumoasă pentru 7 cupluri care au trecut proba timpului și au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Autoritățile locale au pregătit pentru cuplurile de aur de la Titu câte o diplomă care să le aducă aminte de acest moment unic, flori, șampanie și un tort aniversar.


Astfel, edilul a demonstrat că, la Titu, de Dragobete, iubirea adevărată se sărbătorește prin fapte, nu prin vorbe. ,,Astăzi, chiar de Dragobete – sărbătoarea iubirii la români, am avut bucuria de a celebra cupluri care ne arată ce înseamnă dragostea dusă până la capăt, cu răbdare, respect și credință unul în celălalt. 50 de ani de căsătorie nu înseamnă doar timp, ci o viață trăită împreună, cu greutăți depășite, bucurii împărtășite și o familie clădită pas cu pas.
Felicitări din inimă cuplurilor premiate astăzi pentru Nunta de Aur:
Spiridon-Iuliu-George Ionescu & Sanda Ionescu
Dumitru Călin & Gheorghița Călin
Dumitru Ene & Valeria Ene
Mircea Petre & Floarea Petre
Alexandru Ilie-Vorovenci & Mihaela Ilie-Vorovenci
Ștefan Vasile & Zenovia Vasile
Gheorghe Ghinea & Maria Ghinea
Prin exemplul lor, acești oameni ne reamintesc că iubirea adevărată nu se măsoară în gesturi spectaculoase, ci în ani de loialitate, grijă și respect. Le dorim sănătate, liniște sufletească și cât mai mulți ani frumoși petrecuți împreună! Respect și recunoștință!’’, a transmis primarul orașului Titu, Laurențiu Costache.






































