Piața Tricolorului a fost invadată de tineri! Sute de elevi de la mai multe unități de învățământ din municipiul Târgoviște au sărbătorit azi ,,Ziua Europei’’ prin participarea la ,,Sincron”-ul organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, acțiune care tinde să devină o tradiție în ziua de 9 mai! Manifestarea, care a avut loc în Piața Tricolorului din Târgoviște, a debutat cu intonarea Imnului Europei – „Odă Bucuriei”, interpretat de Corul „Cantiamo”, al Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu”, dirijor Bogdan Matei, și Corul „Canta Angeli”, al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, dirijor Mădălina Ionescu.
Acțiunea tinerilor a fost urmărită îndeaproape de reprezentații autorității publice locale și județene, respectiv de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, de secretarul general al județului, Dan Popa, prefectul județului, Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarul Monica Ilie, managerul Moreni Parc Industrial și președintele PSD Moreni, Gabriel Purcaru, președintele TSD Dâmbovița, Andrei Tudora, reprezentanți PES Dâmbovița.


„Astăzi este Ziua Europei și, în același timp, ziua noastră! Cei peste 600 de tineri din liceele și școlile din Dâmbovița, alături de care am sărbătorit astăzi, sunt cei care vor construi Europa de mâine! România a fost dintotdeauna un stat european! Cultura și istoria noastră ne dau tot dreptul să spunem, fără teamă, acest lucru! La Mulți Ani, Europa! La Mulți Ani României și Dâmboviței europene!” (Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița)


„Superb acest moment dedicat Zilei Europei! Peste 500 de copii și cadre didactice, angrenați într-un flash-mob impresionant, care onorează Cetatea. Felicitări! Dincolo de spectacolul în sine, mesajul este important: suntem parte a Europei și, cu toate provocările sale, vom avea mereu forța de a rămâne aici, solidari și demni.” (Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște)












