Și Liceul Tehnologic „Spiru Haret” din municipiul Târgoviște va face obiectul unui amplu proiect de modernizare, consolidare și reabilitare! Primarul orașului, Daniel Cristian Stan a anunțat că investiția de peste 32 de milioane de lei va face ca unitatea de învățământ să fie de nerecunoscut la momentul finalizării lucrărilor. Modernizarea și reabilitarea tuturor unităților de învățământ din oraș este obiectivul pe care primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan și l-a propus și pe care îl va îndeplini cu succes într-un viitor cât mai apropiat.
,,Încă o unitate de învățământ din Târgoviște va fi de nerecunoscut! Și Liceul Tehnologic „Spiru Haret”, va face obiectul unui amplu proiect de modernizare, consolidare și reabilitare! Investiția depășește 32 de milioane de lei și va asigura condiții moderne și sigure pentru generațiile de elevi care vor învăța aici. Urmează etapa de achiziție publică, iar lucrările ar putea începe chiar anul viitor!’’, a transmis primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.








