Jandarmii vor fi la datorie în perioada următoare, astfel încât cetățenii, care vor participa la manifestările publice organizate la nivelul județului Dâmbovița, să se afle în siguranță.
Jandarmii vor fi prezenți în 7 localități dâmbovițene, unde vor avea loc activități sportive, cultural-artistice, tradiționale și comerciale, astfel:
- vineri, 9 octombrie, începând cu ora 15:00, la meciul de fotbal din Liga a 3-a dintre CSM Flacăra Moreni – ACS Viitorul Corbeanca, pe stadionul „Flacăra” din municipiul Moreni;
- sâmbătă, 10 octombrie, începând cu ora 11:00, la meciul de fotbal din Liga a 2-a dintre AFC Chindia Târgoviște – CS Concordia Chiajna, pe stadionul „Eugen Popescu” din municipiul Târgoviște, începând cu ora 15:00, la meciurile de fotbal din Liga a 3-a dintre ACS Voința Crevedia–ACS Urban Titu, pe stadionul comunal din localitatea Crevedia, respectiv AFC Pucioasa – FC Petrolul Berca pe stadionul „Dumitru Tică Popescu” din orașul Pucioasa, începând cu ora 18:00, la partida de baschet CSM Târgoviște – FCC UAV ICIM Arad, la Sala de sport „Ioan Valerian” Târgoviște, precum și la competiția sportivă de kickboxing amator „VIPER ARENA 3”, ce se va desfășura la Sala de sport din comuna Odobești;
- în perioada 10 – 14 octombrie, începând cu ora 09:00, la activitățile cultural-artistice/tradiționale ocazionate de „Zilele Comunei Slobozia Moară” și Târgul anual de toamnă prilejuit de sărbătoarea religioasă „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
- în zilele de 13 și 14 octombrie, la activitățile cultural-artistice/tradiționale prilejuitede „Zilele Comunei Valea Lungă”.
Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, pentru desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță, precum și prevenirea faptelor de natură antisocială.
Pe această cale, jandarmii dâmbovițeni adresează celor care vor fi prezenți la aceste evenimente publice următoarele recomandări preventive:
- să respecte măsurile stabilite de organizatorii evenimentelor;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură și să adopte o atitudine preventivă, pentru siguranța proprie și a celor din jur;
- să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
- să semnaleze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune.









