„Schimbări strategice în securitatea și relațiile internaționale”! A fost tema din acest an a conferinței internaționale organizată de Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, eveniment care a avut loc în cursul acestei săptămâni. Prima secțiune a conferinței a fost coordonată de senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, care a prezentat și un studiu pe tema „Criza Dreptului Internațional și impactul asupra mediului de securitate internațională”. Au participat la eveniment ministrul Apărării, Angel Tâlvăr, rectorul și comandant al UNAP, generalul maior Eugen Mavriș, generali și alți ofițeri superiori, profesori universitari, cercetători, invitați internaționali, studenți.

,,Am reușit să îmi fac timp săptămâna aceasta pentru a participa la Conferința internațională organizată anual de Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, universitatea la care de altfel și predau. Am prezentat un studiu pe tema „Criza Dreptului Internațional și impactul asupra mediului de securitate internațională” și am coordonat prima secțiune a conferinței, alături de asistent universitar Mădălina Bulancia. Sincer, am fost tare mândru de studiile prezentate în special de studenții mei din anul I, la care predau disciplina Drept internațional Public, realmente o surpriză plăcută.
Felicitări prof. univ. dr. Florian Bichir, colonelului prof. univ. dr. Dorel Bușe, căpitanului Ionuț Călugăru și celorlalte cadre universitare (militari și civili) din Facultatea noastră, cea de Securitate și Apărare și mai ales din Departamentul nostru, Departamentul Operații Multinaționale, Strategii de Securitate ( DOMSSS), organizatorii principali ai conferinței! A fost o reușită!’’, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.



































