marți, mai 19, 2026

Publicitate

Senator AUR Ciprian Iacob: „Ne asumăm să guvernăm pentru români și cu români”

Must read

Senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob, a declarat după consultările desfășurate astăzi la Palatul Cotroceni că formațiunea din care face parte își asumă responsabilitatea de a guverna „pentru români și cu români”. Din delegația AUR prezentă la discuțiile cu reprezentanții administrației prezidențiale au făcut parte președintele partidului, George Simion, alături de Dan Dungaciu și senatorul Petrișor Peiu. Totodată, parlamentarul dâmbovițean a subliniat că România traversează un moment important, în care clasa politică trebuie să se întoarcă „cu fața la popor”, iar cetățenii să fie cei care decid majoritatea ce va guverna țara în perioada următoare.

,,Noi, încă de la început, am spus să ne întoarcem cu fața către popor și poporul să ne dea un mandat prin care să asigurăm o majoritate. Sigur că matematicianul de la Cotroceni are posibilitatea la acest moment să facă suficiente ecuații matematice pentru a asigura o majoritate. AUR vine cu măsuri clare, reale pentru România:

  1. Diminuarea cheltuielilor administrative cu 1% din PIB pe an, în următorii 4 ani.
  2. Parlament cu 300 de parlamentari.
  3. Guvern format din 10 ministere și 50 de secretari de stat.
  4. Comasarea și desființarea agențiilor/autorităților, până la maximum 20.
  5. Reducerea cu 50% a funcțiilor de conducere din toate instituțiile publice.
  6. Reformă administrativă adaptată realităților anului 2026.
  7. Sistarea ajutoarelor financiare internaționale până la atingerea unui deficit bugetar de 3% din PIB.
  8. Reforma companiilor de stat, cu criterii reale de competență în conducere și reorganizarea celor neperformante.
  9. Excluderea vânzării companiilor strategice.
  10. Finanțarea dezvoltării companiilor prin majorare de capital, prin emiterea de acțiuni noi pe bursă, cu prioritate către cetățeni și fonduri autohtone’’, a transmis senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article