Distribuie articolul

Angajații din spitale nu și-au primit voucherele de vacanță! Aceasta este nemulțumirea majoră exprimată de Federația Sanitas, cea care apară drepturile acestei categorii de salariați. Sindicaliștii din sănătate acuză Guvernul că tratează cu dublă măsură angajații din sistemul public, pentru că alte categorii de bugetari au avut posibilitatea să utilizeze voucherele de vacanță pe parcursul verii, în timp ce în sănătate se  refuză acest drept.

,,Suntem nemulțumiți de tratamentul inegal pe care Guvernul îl aplică angajaților din Sănătate! Colegii noștri din spitale sunt singura categorie de angajați din sistemul public care nu au primit voucherele de vacanță. Deși există sursa legală de finanțare a lor, deși toate autoritățile ne confirmă că ”nu există nicio problemă și ele vor ajunge cât de curând la cei îndreptățiți să le primească”, în realitate nu se întâmplă nimic în acest sens. Suntem la începutul lunii august, perioada de concedii de vară a început de mai bine de două luni, dar personalul din Sănătate nu beneficiază încă de acest drept legal.

Nu înțelegem de ce Guvernul tratează cu dublă măsură angajații din sistemul public: alte categorii de bugetari au avut posibilitatea să utilizeze voucherele de vacanță pe parcursul verii, în timp ce nouă ne-a fost refuzat acest drept.

Legal, acestea pot fi distribuite până la finalul anului, însă dacă ele ajung la cei îndreptățiți abia în noiembrie sau decembrie, unde este sprijinul real oferit acestor oameni? Mai mult, să nu uităm că există o motivație suplimentară a acordării vouchere de vacanță: ele sunt gândite nu numai ca o formă de sprijin pentru refacerea forței de muncă a angajaților, ci și pentru unitățile turistice din România. Ori, dacă ele vin abia la sfârșitul anului, pe cine mai ajută?’’, au transmis reprezentanții Federației Sanitas prin intermediul unui comunicat de presă.


Distribuie articolul