luni, aprilie 20, 2026

Schimb de bune practici între mediul instituțional și cel antreprenorial intermediat de Camera de Comerț Dâmbovița!

Must read

Prin ultima acțiune care a avut loc la sfârșit de săptămână, respectiv în ziua de vineri, 4 04.2025, Camera de Comerț Dâmbovița și-a arătat sprijinul necondiționat pentru o informare cât mai corectă în ceea ce privește accesul legal al cetățenilor străini pe piața muncii din România! Sesiunea de informare organizată alături de Biroul pentru Imigrări Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița și cu sprijinul Camera de Comerț Dâmbovița,  a fost dedicată angajatorilor și lucrătorilor străini interesați de cadrul legal privind ocuparea forței de muncă în România.

Temele abordate în cadrul sesiunii au inclus:

-Angajarea legală a cetățenilor străini: Prezentarea tipurilor de permise necesare (aviz de angajare, viză, permis de ședere) și a pașilor pentru încadrarea legală în muncă.

– Obligațiile angajatorilor: Clarificări privind responsabilitățile firmelor: păstrarea documentelor, informarea autorităților, asigurarea condițiilor legale de muncă și cazare.

– Combaterea muncii nedeclarate: Avertismente privind riscurile muncii „la negru” și exemple din practică despre controalele și sancțiunile aplicate.

– Drepturile lucrătorilor străini: Informații despre accesul la servicii, drepturile legale la muncă echitabilă și protecția împotriva abuzurilor.

,,Evenimentul a fost totodată o ocazie excelentă de networking și schimb de bune practici între mediul instituțional și cel antreprenorial. Mulțumim tuturor participanților și partenerilor instituționali pentru interesul acordat și implicare!’’, a transmis Camera de Comerț Dâmbovița.

 

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article