Acasă Blog Pagina 32

Expoziție de excepție la Galeria Framing Art din Târgoviște, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița

0

În cadrul manifestărilor dedicate Zilele Județului Dâmbovița, la Galeria Framing Art a avut loc astăzi o expoziție de pictură, artă modernă și grafică, organizată de cursanții Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu”. Coordonată de binecunoscutul artist Mihai Șerbănescu, expoziția a reunit aproximativ 70 de lucrări realizate de cursanți cu vârste cuprinse între 6 și 72 de ani. O mare parte dintre acestea au fost premiate în cadrul unor expoziții și concursuri naționale și internaționale, confirmând valoarea și nivelul artistic al autorilor. La eveniment a participat conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, respectiv președintele Corneliu Ștefan și vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie.

Publicul prezent a avut ocazia să descopere o diversitate remarcabilă de expresii plastice, fiecare lucrare reflectând sensibilitatea, creativitatea și personalitatea celui care a realizat-o. Fiind vorba despre o clasă de artă în care libertatea de exprimare este încurajată, expoziția a oferit o paletă bogată de stiluri, abordări și teme, de la compoziții figurative și peisaje, până la interpretări moderne și exerciții grafice de mare rafinament. Lucrările expuse au evidențiat, totodată, varietatea metodelor și tehnicilor de lucru însușite de cursanți de-a lungul activității lor artistice, demonstrând atât talentul acestora, cât și preocuparea permanentă pentru perfecționare.

Evenimentul s-a bucurat de aprecierea vizitatorilor și a reprezentat un moment cultural deosebit în programul dedicat Zilelor Județului Dâmbovița, oferind încă o dată dovada că arta poate reuni generații diferite în jurul acelorași valori ale frumosului și creativității.

,,Zilele Județului Dâmbovița – Vernisaj al elevilor Școlii Populare de Artă „Octav Enigărescu”. Elevii Școlii Populare de Artă „Octav Enigărescu” ne-au încântat și în acest an cu lucrări pline de creativitate și expresivitate. Prin talentul lor, tinerii artiști au adus în fața publicului o expoziție diversă, care reflectă pasiunea și munca depusă în fiecare creație, precum și evoluția lor artistică de la un an la altul. Tinerii dâmbovițeni au forță, viitor și un loc important în viața culturală a județului’’, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

A început BABEL 2026. Timp de nouă zile, Târgoviștea vorbește limba universală a artei

COMUNICAT DE PRESĂ

Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște deschide astăzi cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, unul dintre cele mai ample și mai dinamice evenimente culturale dedicate artelor performative din România.

Între 6 și 14 iunie, Târgoviște devine punctul de întâlnire al unor artiști, creatori și profesioniști ai scenei din 32 de țări, într-un program care depășește granițele unui festival de teatru și transformă întregul oraș într-un spațiu al dialogului și al experienței culturale. Ajuns la cea de-a paisprezecea ediție, BABEL a crescut odată cu publicul său și cu comunitatea care l-a făcut posibil. Astăzi, festivalul este recunoscut drept unul dintre cele mai importante proiecte culturale din România, un loc în care tradițiile artistice se întâlnesc cu formele contemporane de expresie, iar diversitatea devine o resursă de cunoaștere și apropiere.

În acest an, tema care traversează întregul program este TIMPUL. În teatru, timpul nu respectă regulile obișnuite. Se dilată, se comprimă, se întoarce asupra lui însuși. Un spectacol poate cuprinde o viață întreagă, iar o singură replică poate schimba percepția asupra trecutului și viitorului. Artele spectacolului există doar în prezentul întâlnirii dintre artist și spectator, iar tocmai această fragilitate le conferă forța de a rămâne vii în memorie. Pentru noi, timpul nu reprezintă doar tema unei ediții, ci o invitație la reflecție. Într-o lume care pare să alerge permanent, BABEL propune o altă formă de raportare: aceea de a ne opri împreună, de a privi, de a asculta și de a înțelege mai bine ceea ce ne apropie dincolo de diferențe. De altfel, aceasta este și esența festivalului încă de la începuturile sale. Dacă mitul Turnului Babel vorbește despre imposibilitatea comunicării, BABEL de la Târgoviște demonstrează contrariul: arta poate construi punți acolo unde limbile, istoriile și geografiile par să despartă. Gestul actorului, mișcarea dansatorului, ritmul muzicii și emoția împărtășită devin forme ale unui limbaj comun, accesibil tuturor. Programul din acest an reflect această deschidere. Companii și artiști din Europa, Asia, Africa și America aduc în fața publicului spectacole de teatru, dans, muzică și performanță, fiecare purtând amprenta propriei culturi și a propriului mod de a înțelege lumea.

Publicul va putea participa atât la reprezentații desfășurate în sălile de spectacol, cât și la evenimente în aer liber, parade, concerte, expoziții, proiecții de film, conferințe și ateliere. Orașul însuși devine scenă, iar întâlnirea cu arta depășește limitele convenționale ale spațiului teatral.

O atenție specială este acordată și celor mai tineri spectatori. Secțiunea Baby BABEL propune activități dedicate copiilor și familiilor, încurajând descoperirea timpurie a universului artistic și cultivarea curiozității prin joc și creativitate.

Ediția 2026 aduce la Târgoviște artiști și companii din Polonia, Bulgaria, Italia, Portugalia, China, Coreea de Sud, Japonia, Macedonia de Nord, Grecia, Franța, Luxemburg, Argentina, Turcia, Ucraina, Armenia, Algeria, Tunisia, Kazahstan, Republica Moldova, Anglia, Scoția, India, Germania, Egipt, Serbia, Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Mexic, Statele Unite ale Americii, Spania și România.

Printre producțiile invitate se regăsesc spectacole precum „The Maids. Materials” (Polonia), „Richard al III-lea” (Macedonia de Nord), „The Tempest” (Polonia), „Ritmul Sacru al Japoniei” (Japonia), „Cyrano Rock” (Turcia), „Antigona” (Kazahstan), „Empty Floor”, „The Border” (Ucraina) sau „Arhitectul și Împăratul Asiriei” (Portugalia).

Invităm publicul din Târgoviște, din țară și de peste hotare să fie parte din această ediție și să descopere, timp de nouă zile, spectacole, idei și întâlniri care să reamintească, dincolo de diferențe, că emoția autentică rămâne una dintre cele mai puternice forme de comunicare.

Începând de astăzi, Târgoviștea nu găzduiește doar un festival. Târgoviștea devine BABEL.

 

Program duminică, 7 iunie

 

09:00, Parcul Mitropoliei

Grădina lui BaBa

Baby BABEL, 180 min.

 

10:00, Cinema Independența

Concertul Micilor Dirijori

Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, România

Baby BABEL

 

10:00, Piața „Mihai Viteazul”

Cei șapte corbi

ETHERIUM, România – Japonia

40 min.

 

11:00, TTBT, Foaier

Întâlnirile BABEL

 

TTBT, Foaier

One minute headshot

Simion Buia: Sesiune de Instantanee foto

 

11:00, Piața „Mihai Viteazul”

PRESTIGE VARIETA

Regia: Dadde Visconti

PRESTIGE VARIETA, Italia, 25 min.

 

13:00, ttbt, Studioul „Hugo Wolf”

Dying as a country

Prezentare workshop TTBT – Institutul Grotowsky, Leader Jaroslaw Fret, Polonia

Workshop

 

15:00, Parcul Mitropoliei

Grădina lui BaBa

Baby BABEL, 180 min.

 

16:00, TTBT, Sala Studio „Mihai Dimiu”

The Flowers of evil or the celebration of violence

Regia: Sergio Blanco

1+1=1 THEATER COMPANY, Grecia

80 min., 13+

 

18:00, TTBT, SALA MARE

Richard al III-lea de William Shakespeare

Regia: Martin Mirchevski

TEATRUL NAȚIONAL BITOLA, Macedonia de Nord

80 min., 16+

 

18:30, Cinema „Independența”

Parisul văzut pe fugă- vernisaj expoziție de fotografie Tudor Chirilă

Alb – Negru, vernisaj expoziție de fotografie Valentin Codoiu

Una ca luna, vernisaj expoziție de ceramică

 

20:00, TTBT, Laboratorul de Teatru

The cosmetics of the enemyde Sung Woo Shin

THE NEW HUMANKIND, Coreea de Sud

70 min., 12+

 

Itinerariu: Centrul Vechi – Piața „Mihai Viteazul”

Paradă muzicală

P-FUNKINGBAND, Italia

45 min.

 

21:00, Piața „Mihai Viteazul”

The Tempest

BIURO PODROZY THEATER, Polonia

60 min.

Zilele Județului Dâmbovița: Târgul Meșterilor Populari s-a deschis în Parcul Chindia!

Târgul meșterilor populari, evenimentul devenit traditie de Zilele Județului Dâmbovița, a fost deschis astăzi, în prezența Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a Primarului Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a Managerului Centrului Județean de Cultură, Florin Georgescu și a altor autorități publice locale.

Meșteșugarii veniți din județ și din țară pot fi întâlniți în Parcul Chindia până duminică 7 iunie. Aceștia au venit cu  obiecte tradiționale ce pun în evidență atât moștenirea etnofolclorică a județului Dâmbovița, cât și a altor zone încărcate de tradiții bogate din țară. Dâmbovițenii sunt invitați să afle tainele meșteșugarilor și să se bucure de obiectele lor autentice, făurite cu dragoste și migală.

,,Târgul Meșterilor Populari din Parcul Chindia este locul în care tradițiile și obiceiurile sunt aduse mai aproape de noi prin talentul și priceperea meșterilor populari din județul nostru și din întreaga țară. Vizitatorii au ocazia să descopere obiecte lucrate manual, creații autentice și povești care păstrează frumusețea satului dâmbovițean și a tradițiilor românești’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Sport și energie la ,,Zilele Județului Dâmbovița’’: Campionatul de tenis cu piciorul și Crosul „Iubim Dâmbovița” au atras numeroși participanți

Manifestările organizate cu prilejul Zilelor Județului Dâmbovița au continuat sâmbătă cu o serie de evenimente sportive care au adus împreună participanți dornici de mișcare, spirit de competiție și un stil de viață sănătos. Dimineața a fost marcată de startul Campionatului de tenis cu piciorul, competiție desfășurată în prezența conducerii Consiliului Județean Dâmbovița. Evenimentul a reunit numeroși sportivi și susținători, care au urmărit cu interes partidele disputate pe teren.

Meciurile au fost echilibrate și spectaculoase, jucătorii demonstrând determinare, tehnică și multă energie. Atmosfera creată de participanți și spectatori a contribuit la reușita competiției, transformând întrecerea într-un adevărat spectacol sportiv.,,S-au jucat meciuri strânse, cu multă energie pe teren, iar toți cei prezenți s-au bucurat de atmosferă. Zilele Județului Dâmbovița continuă cu și mai multe activități și competiții pe tot parcursul zilei! Iar seara vă așteptăm în Parcul Chindia la concert!’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Tot în cadrul programului dedicat Zilelor Județului Dâmbovița, iubitorii atletismului au luat parte la Crosul „Iubim Dâmbovița”, un eveniment care a pus accent pe importanța mișcării și a sănătății. Participanții au parcurs traseul într-o atmosferă plină de entuziasm, demonstrând că sportul reprezintă un element esențial al unei comunități active și unite. Prin aceste activități, organizatorii au reafirmat rolul sportului în viața comunității și au oferit dâmbovițenilor ocazia de a se bucura de competiții atractive, de socializare și de momente petrecute în aer liber, în cadrul sărbătorii dedicate județului. ,,Cu multă ambiție, micii alergători dâmbovițeni au parcurs traseul pregătit, transformând competiția într-o adevărată sărbătoare a sportului’’, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Zilele Județului Dâmbovița 2026 – Programul zilei de SÂMBĂTĂ

🕘 09:00 – Campionat de tenis cu piciorul

📍 Complexul Turistic de Natație din Târgoviște

 

🏃 10:00 – CROS „Iubim Dâmbovița”

📍 Parcul de la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște

 

🧺 11:00 – Deschiderea Târgului Meșterilor Populari

📍 Parcul Chindia din Târgoviște

 

📚 12:00 – „Dâmbovița istorică” – Expoziție de studii contemporane

📍 Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” Dâmbovița

 

🎨 14:00 – Vernisaj al elevilor Școlii Populare de Artă „Octav Enigărescu”

📍 Framing Art – Târgoviște

 

🏍️ 15:00 – Parada Moto

📍 Poligonul Auto – Ulmi

 

🎤 19:00 – CONCERT: FLORIN RISTEI, ȘATRA BENZ și ANTONIA

📍 Parcul Chindia din Târgoviște

 

Vă așteptăm!✨

Primarul orașului Titu, prezent la aniversarea a 65 de ani de la înființarea Batalionului 111 Rachete Sol-Aer „Voievodul Mihai” din Boteni

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat la ceremonia dedicată aniversării a 65 de ani de la înființarea Batalionul 111 Rachete Sol-Aer „Voievodul Mihai”, desfășurată la Boteni, un eveniment cu profundă semnificație pentru comunitatea militară și pentru toți cei care apreciază contribuția armatei la securitatea națională. Participarea edilului a avut loc la invitația generalului de brigadă Bogdan Nicolae Istrate, comandantul Brigada 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”, precum și a maiorului Ionuț Ilie Crivățu, comandantul batalionului sărbătorit.

Manifestarea a reunit cadre militare active, rezerviști, invitați și reprezentanți ai autorităților locale, într-un moment de recunoaștere a tradiției, valorilor și performanțelor unei unități care, de-a lungul celor șase decenii și jumătate de existență, a avut un rol important în sistemul de apărare al României. Cu acest prilej, primarul Laurențiu Costache a transmis un mesaj de apreciere și respect față de toți cei care au făcut și fac parte din această unitate militară de prestigiu. Aniversarea celor 65 de ani de la înființarea Batalionului 111 Rachete Sol-Aer „Voievodul Mihai” a reprezentat nu doar o celebrare a istoriei și realizărilor unității, ci și o reafirmare a respectului și recunoștinței față de militarii care își desfășoară activitatea în slujba securității și intereselor naționale ale României.

,,15 Mai 2026 – 65 de ani de la înființarea Batalionului 111 Rachete Sol-Aer „Voievodul Mihai” din Boteni. Am avut onoarea să particip la acest moment aniversar deosebit, la invitația domnului general de brigadă Bogdan-Nicolae Istrate, comandantul Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”, și a domnului maior Ionuț-Ilie Crivățu, comandantul Batalionului 111 Rachete Sol-Aer „Voievodul Mihai” din Boteni.

A fost un prilej de a aduce respect și recunoștință tuturor celor care au servit și servesc această unitate militară de prestigiu, contribuind prin profesionalism, disciplină și devotament la apărarea țării noastre. În cei 65 de ani de existență, Batalionul 111 Rachete Sol-Aer „Voievodul Mihai” a construit o tradiție bazată pe onoare, responsabilitate și spirit de sacrificiu, valori care continuă să fie duse mai departe de militarii acestei unități.

Transmit felicitări conducerii unității, întregului personal militar și civil, precum și tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la prestigiul și renumele acestui batalion. La mulți ani și mult succes în îndeplinirea misiunilor viitoare!’’, a transmis primarul orașului Titu, Laurențiu Costache.


Regal sportiv de ,,Zilele Județului Dâmbovița’’! S-a dat startul competițiilor sportive!

Vineri, 5 iunie 2026, cea de-a doua zi a manifestărilor dedicate Zilelor Județului Dâmbovița a fost marcată de debutul competițiilor sportive organizate sub sloganul „Iubim Dâmbovița”. Evenimentul a adus în prim-plan pasiunea pentru mișcare, competiție și dorința de a promova un stil de viață activ în rândul dâmbovițenilor.

Conducerea Consiliul Județean Dâmbovița a participat la deschiderea oficială a celor trei Campionate Județene dedicate sportului de masă și performanței: tenis de câmp, fotbal și baschet 3×3. Competițiile au reunit sportivi din întreg județul, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra talentul și spiritul de fair-play.

Campionatul Județean de Tenis de Câmp a deschis seria întrecerilor sportive. ,,Competiția reunește sportivi din județ, într-o atmosferă plină de energie, ambiție și fair-play, unde contează nu doar rezultatul, ci și bucuria jocului și respectul față de adversar. Sportul rămâne un prilej firesc de apropiere între oameni, iar acest campionat ne arată exact acest lucru: comunitate, mișcare și pasiune’’, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

A urmat deschiderea Campionatului Județean de fotbal „Iubim Dâmbovița”, unde au intrat în joc echipe din tot județul, urmând ca la final să se decidă câștigătorii. ,,Echipe din întreg județul nostru intră în joc, iar energia și dorința de a câștiga dau tonul fiecărui meci. Pe teren, competiția sportivă se întâlnește cu prietenia și spiritul de echipă’’, a precizat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

În această după amiază s-a dat și startul Campionatului Județean de Baschet 3×3 „Iubim Dâmbovița”, disciplină recunoscută pentru ritmul alert și dinamismul său. ,,Formatul dinamic 3×3 aduce în competiție echipe din județ, într-un joc plin de ritm și spectacol sportiv, unde fiecare punct contează’’, a menționat președintele CJD, Corneliu Ștefan. Tinerii participanți au ocazia să ofere momente deosebite, demonstrând că sportul dâmbovițean are resurse valoroase și perspective promițătoare.

Prin organizarea acestor competiții, Consiliul Județean Dâmbovița reafirmă importanța susținerii sportului și a implicării tinerilor în activități care promovează sănătatea, disciplina și spiritul de echipă. Campionatele „Iubim Dâmbovița” reprezintă nu doar o întrecere sportivă, ci și un prilej de socializare, de consolidare a comunității și de celebrare a valorilor care unesc județul. Zilele Județului Dâmbovița continuă cu numeroase evenimente culturale, educative și sportive, oferind participanților și spectatorilor o experiență complexă, dedicată identității și valorilor locale.

Primăria Găești obligată să plătească 314.768 de lei din cauza neregulilor din proiectul Liceului „Dr. C. Angelescu” gestionat de fosta administrație! Explicațiile primarului Alexandru Iorga

Primarul orașului Alexandru Iorga a adus astăzi la cunoștința opiniei publice o situație pe care o consideră gravă pentru administrația locală și pentru bugetul comunității. Potrivit edilului, Primăria Orașului Găești este obligată să achite suma de 314.768,61 lei din bugetul local, ca urmare a modului în care a fost gestionat proiectul de reabilitare a Liceul „Dr. C. Angelescu” în mandatul fostei administrații. Conform declarațiilor primarului, situația își are originea într-o procedură de atribuire a contractului de lucrări care a fost contestată în instanță. Deși instanța de judecată a dispus, printr-o hotărâre definitivă, anularea procedurii de atribuire, contractul nu a fost anulat, iar lucrările au continuat.

În aceste condiții, administrația locală se confruntă acum cu o executare silită, iar suma stabilită trebuie achitată din fondurile publice ale orașului. Alexandru Iorga susține că această obligație financiară reprezintă o povară pentru bugetul local și, implicit, pentru cetățenii orașului. Primarul a anunțat că își dorește identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care, prin acțiunile sau deciziile luate, au contribuit la producerea acestui prejudiciu. Potrivit acestuia, administrația locală va analiza toate demersurile legale disponibile pentru recuperarea eventualelor pagube și pentru stabilirea responsabilităților.

,,Găeștenii plătesc astăzi pentru greșelile fostului primar: Primăria, executată silit! 314.768,61 lei. Aceasta este suma pe care Primăria Orașului Găești este obligată să o plătească din bugetul local ca urmare a modului în care a fost gestionat proiectul de reabilitare a Liceului „Dr. C. Angelescu”.

În timp ce fostul primar continuă să se laude cu această investiție, realitatea este că găeștenii plătesc astăzi factura deciziilor sale. Deși instanța de judecată a dispus prin hotărâre definitivă anularea procedurii de atribuire a contractului, contractul nu a fost anulat, iar lucrările au continuat. Rezultatul? O executare silită de 314.768,61 lei suportată din banii cetățenilor. Și asta nu este tot.

Lucrarea prezentată ca o mare realizare începe deja să-și arate problemele. Există degradări, lucrări executate necorespunzător, iar deșeurile rezultate din șantier au fost abandonate în curtea liceului. În plus, interiorul clădirilor a fost lăsat într-o stare care ma obliga să aloc fonduri suplimentare pentru grupurile sanitare și sălile de clasă. Cu alte cuvinte, fostul primar se laudă cu un proiect pentru care găeștenii plătesc astăzi de două ori: o dată prin investiția inițială și încă o dată prin costurile generate de modul defectuos în care aceasta a fost gestionată.

Până la începutul anului școlar 2026–2027, vom finaliza lucrările necesare pentru ca elevii să învețe în condiții decente și sigure. Am dispus deja demararea procedurilor legale pentru recuperarea integrală a sumei de 314.768,61 lei de la fostul primar, persoana responsabilă pentru producerea acestui prejudiciu. Consider că este firesc ca cel care a generat această situație să suporte consecințele propriilor decizii, nu cetățenii orașului Găești.

Eu nu cred în administrația făcută pentru poze și laudă de sine. Cred în respectarea legii, în lucrări de calitate și în respectul față de banii oamenilor. Iar cei care au produs prejudicii orașului trebuie să răspundă pentru ele’’, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

România, la un pas de tragedie. Explozie în Portul Constanța, în apropierea Oil Terminal! Deputatul PNL, Aurelian Cotinescu solicită înființarea unui Centru Informațional pentru Marea Neagră pe teritoriul României!

0

Un nou incident cu implicații de securitate a avut loc astăzi în zona Mării Negre, după ce o dronă maritimă a explodat în Portul Constanța, în vecinătatea Oil Terminal. Evenimentul readuce în atenția publică vulnerabilitățile de securitate din regiune și riscurile generate de conflictul din proximitatea granițelor României.

În contextul acestui incident, deputatul de Dâmbovița Aurelian Cotinescu a subliniat importanța consolidării mecanismelor de monitorizare și analiză a situației de securitate din bazinul Mării Negre. Parlamentarul a transmis că România trebuie să joace un rol central în arhitectura de securitate regională, având în vedere poziția sa strategică și faptul că se află în prima linie a provocărilor generate de agresivitatea Federația Rusă.

Potrivit deputatului liberal, un pas esențial în această direcție îl reprezintă înființarea unui Centru Informațional pentru Marea Neagră pe teritoriul României. În acest sens, Aurelian Cotinescu a solicitat recent sprijinul partenerilor italieni pentru susținerea unei astfel de inițiative, argumentând că țara noastră dispune de expertiza, poziționarea geografică și infrastructura necesare pentru a găzdui un asemenea centru strategic.

Incidentul de la Constanța evidențiază încă o dată importanța consolidării capacităților de apărare și a cooperării în cadrul structurilor euroatlantice, într-o perioadă în care securitatea la Marea Neagră reprezintă una dintre principalele preocupări ale statelor aliate.

,,O nouă dronă, de această dată maritimă, a explodat pe teritoriul României, în Portul Constanța, la câteva sute de metri de Oil Terminal. Iată de ce este important ca Centrul Informațional pentru Marea Neagră să fie localizat în România. Am solicitat, zilele trecute, sprijin aliaților noștri italieni pentru înființarea unui astfel de centru pe teritoriul nostru.

În cadrul Comisiei pentru Apărare, am participat miercuri la întâlnirea cu delegația parlamentară italiană condusă de Fabrizio Comba, prilej cu care am evidențiat legăturile noastre istorice și am mulțumit partenerilor noștri italieni pentru sprijinul constant acordat României, inclusiv în domeniul securității și apărării.

Acest sprijin s-a văzut și după incidentul provocat de prăbușirea dronei rusești în zona Galați. Chiar în ziua întâlnirii noastre de la Parlament, patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene și aproximativ 180 de militari italieni au sosit la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru a participa, alături de militarii români, la misiunile NATO de Poliție Aeriană Întărită pe Flancul Estic.

În cadrul discuțiilor, am solicitat sprijinul delegației italiene pentru înființarea în România a Centrului Informațional pentru Marea Neagră, componentă importantă a inițiativei „Santinela Estică”. România se află în prima linie a provocărilor de securitate generate de agresivitatea Federației Ruse și dispune de experiența și expertiza necesare pentru a găzdui o astfel de structură.

Un schimb mai eficient de informații și o cooperare mai strânsă între aliați înseamnă mai multă securitate pentru România, pentru regiunea Mării Negre și pentru întregul Flanc Estic al NATO. Consolidarea prezenței NATO și dezvoltarea unor centre regionale de analiză și coordonare reprezintă investiții directe în siguranța cetățenilor noștri și în stabilitatea regiunii’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Ziua Învățătorului, sărbătorită în avans la Titu. Omagiu pentru dascălii care au format generații

Ziua Învățătorului a fost marcată în avans la Titu printr-un eveniment dedicat cadrelor didactice pensionate și foștilor directori ai unităților de învățământ din localitate, oameni care și-au dedicat întreaga viață educației și formării generațiilor de elevi care au trecut pragul școlilor din oraș. Alături de invitați s-a aflat primarul orașului, Laurențiu Costache, care a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință pentru activitatea desfășurată de-a lungul anilor de către dascălii din comunitate.

Edilul a subliniat că învățătorii și profesorii au avut un rol esențial în modelarea tinerelor generații, contribuind nu doar la transmiterea cunoștințelor, ci și la formarea caracterelor și a valorilor morale. „Sunt oameni care au făcut mai mult decât să predea lecții. Au format caractere, au insuflat încredere și au contribuit la devenirea fiecăruia dintre noi”, a precizat primarul.

În cadrul întâlnirii, participanții au rememorat momente importante din activitatea lor profesională, într-o atmosferă emoționantă, marcată de respect și recunoștință pentru munca depusă în slujba educației. Primarul Laurențiu Costache le-a mulțumit învățătorilor și profesorilor pentru dedicarea, răbdarea și pasiunea cu care au îndrumat generații întregi de elevi, evidențiind că urmele lăsate de aceștia în sufletele copiilor și ale comunității vor rămâne peste timp. Evenimentul organizat la Titu a reprezentat un gest de prețuire față de cei care au contribuit decisiv la dezvoltarea educației locale și la formarea oamenilor care astăzi duc mai departe valorile învățate în școală

,,Am trăit unul dintre acele momente care îți amintesc cât de important este să ne oprim, din când în când, și să spunem un sincer „mulțumesc”. Cu ocazia Zilei Învățătorului, sărbătorită cu o zi în avans, am avut onoarea de a fi alături de cadrele didactice pensionate și de foștii directori ai unităților de învățământ din orașul nostru, oameni care și-au dedicat o mare parte din viață educației și formării generațiilor care au trecut prin școlile din Titu.

Privindu-i astăzi, m-am gândit că fiecare dintre noi poartă în suflet amintirea unui învățător sau a unui profesor care ne-a încurajat, ne-a îndrumat sau a crezut în noi într-un moment important. Sunt oameni care au făcut mult mai mult decât să predea lecții. Au format caractere, au insuflat încredere și au contribuit la devenirea fiecăruia dintre noi. Poate că timpul a trecut, iar mulți dintre foștii elevi au devenit la rândul lor părinți sau bunici, însă respectul și recunoștința pentru cei care ne-au fost dascăli rămân neschimbate.

Astăzi nu a fost doar despre o întâlnire festivă. A fost despre respect, despre recunoștință și despre oamenii care, prin munca lor discretă și neobosită, au contribuit la dezvoltarea comunității noastre. Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați oferit și pentru urmele frumoase pe care le-ați lăsat în sufletele atâtor generații. La mulți ani tuturor dascălilor, cu sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi!’’, a transmis primarul orașului Titu, Laurențiu Costache.