Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat conducerea executivă a partidului, parlamentari, primarii social democrați din județ, dar și alți membrii de partid, Organizația PSD Dâmbovița a luat atitudine față de modul discreționar în care Guvernul Cîțu, demis în mod rușinos prin moțiunea de cenzură a PSD în Parlamentul României, a înțeles să împartă banii din fondul de rezervă aflat la dispoziția premierului, de circa 1 miliard de lei. Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan a ținut să sublinieze că nu este pentru prima dată când Guvernu Cîțu își bate joc de dâmbovițeni…. De data aceasta, prin alocările bugetare făcute de liberalul Florin Cîțu, peste 360.000 de dâmbovițeni nu beneficiază de niciun leu din partea Guvernului României.
,,Astăzi, împreună cu d-ul senator Titus Corlățean, cu d-na deputat Carmen Holban, cu secretarul general al organizației, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan și cu toți primarii PSD Dâmbovița care reprezintă 360.000 de dâmbovițeni, am venit în fața dumneavoastră să vă anunțăm că încă o dată Guvernul Cîțu și-a bătut joc de dâmbovițeni. Alocările bugetare pe care le-a făcut Florin Vasile și Cîțu, defunctul politic al României, peste 360.000 de dâmbovițeni nu beneficiază de niciun leu din partea Guvernului României. D-ul Cîțu și-a plătit, din bani publici, Congresul PNL de acum două săptămâni, un congres din toate punctele de vedere ilegal.
Am auzit în ultimul timp foarte multe comentarii legate de un blat între PSD și PNL. S-a demonstrat, acum două zile, prin bunăvoința d-ului Cîțu, că este un jaf din bani publici. În județul Dâmbovița, așa cum am spus, peste 360.000 de dâmbovițeni nu au beneficiat de niciun leu. Este pentru prima dată în istoria României când un guvern a împărțit bani doar la localități conduse de primari ai PNL. O ticăloșenie mai mare decât aceasta, făcută de către Florin Vasile și Cîțu nu a existat niciodată în istoria acestei țări. Dâmbovița este încă o dată bătaia de joc a d-ului Cîțu, 360.000 de dâmbovițeni nu beneficiază de niciun leu, 21 de localități conduse de primari din partea PNL au primit 84 de lei pe cap de locuitor ceea ce înseamnă o populație de 96.000 de dâmbovițeni din totalul populației.
58 de localități conduse de colegii mei primari pe care îi vedeți în fața dumneavoastră nu vor avea bani până la sfârșitul anului pentru asistență socială, pentru persoanele cu dizabilități, pentru salarii și nu în ultimul rând pentru continuarea proiectelor pe care le-am gândit în fiecare comunitate locală. Sunt proiecte pe care le susținem împreună, în calitatea mea de președinte al CJD, împreună cu colegii mei, cu conducerea CJD, cu consilierii județeni, cu parlamentarii ne-am asumat proiecte de dezvoltare în fiecare localitate. D-ul Cîțu nu a înțeles că nu dă banii unui primar PSD, unui primar chiar USR și a dat banii numai pe criterii politice primarilor PNL și UDMR.
La nivelul județului Dâmbovița solicit instituțiilor statului să verifice cum prefectul județului Dâmbovița a solicitat numai localităților conduse de primari din partea PNL alocări de sume pentru echilibrarea bugetelor locale și solicit să spună foarte clar cum îl cheamă pe funcționarul public din cadrul Prefecturii Dâmbovița care a dat emailuri numai localităților conduse de primari din partea PNL. Pe această cale toți colegii mei primari, prezenți aici, au transmis solicitări către Prefectura Dâmbovița în luna septembrie, și am toate adresele, iar Prefectura Dâmbovița le-a răspuns sec să consulte site-ul CNI. D-ule prefect vreau să vă anunț pe această cale că CNI nu are treabă nici cu asistența socială, CNI nu are treabă nici cu persoanele cu dizabilități, CNI nu are treabă nici cu salariile din primăriile din județul Dâmbovița și pe această cale vă solicităm public demisia din funcția de prefect, iar dâmbovițenii nu au nicio vină pentru că dumneavoastră faceți treabă din tabăra greșită care a pierdut alegerile în Congresul PNL.
Din partea Prefecturii Dâmbovița s-au făcut solicitări de 77 milioane de lei, iar la nivelul tuturor primăriilor pe care le avem, celor 89 de primării, pentru că noi nu împărțim dâmbovițenii în galbeni și roșii, numai pentru cele trei luni de zile avem solicitări de peste 150 de milioane de lei. Doar la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița am solicitat 35 de milioane de lei, peste 12 milioane de lei fiind suma necesară pentru cheltuieli curente din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială, peste 1,5 milioane de lei pentru finanțări ale subunităților din cadrul CJD, peste 19 milioane de lei cofinanțarea proiectelor pe care le avem în parteneriat cu toate unitățile administrativ teritoriale. Din cele 35 de milioane de lei solicitate de CJD, d-ul Cîțu a alocat județului Dâmbovița 1 milion de lei ceea ce înseamnă doar 3% din ceea ce am solicitat.
La nivel național suma a fost de peste 1 miliard de lei, iar județul Dâmbovița a primit 10 milioane. Deci județul Dâmbovița a primit 1% din sumele care au fost împărțite la nivel național. Județul nostru a primit la jumătate față de un municipiu reședință de județ condus de un primar PNL care a primit 23 milioane de lei, deci un municipiu cu 44.000 de locuitori, iar județul Dâmbovița cu o populație de peste 500.000 de locuitori a primit 10 milioane de lei. Poate să ne spună cumva d-ul Cîțu, defunctul politic, reprezentantul guvernului demis, care este rațiunea prin care unui locuitor dintr-un municipiu reședință de județ condus de un primar PNL i s-au alocat peste 515 lei pe cap de locuitor, iar unui dâmbovițean 19,28 de lei? Și Târgoviștea este municipiu reședință de județ și a primit zero lei. Nu există niciun fel de criteriu, singurul criteriu prin care au fost împărțiți acești bani a fost cel politic și nota de plată în urma Congresului PNL.
În final vreau să transmit și prefectului județului Dâmbovița și reprezentanților și parlamentarilor PNL și nu în ultimul rând defunctului politic Cîțu, chiar dacă noi facem parte din alt partid, avem cu totul o altă mentalitate, niciodată nu am făcut și nu vom face, nu vom împărți dâmbovițenii și românii în galbeni și roșii. Tot pe această cale îi transmit d-lui Cîțu că a mai doborât încă un record, după cele 282 de voturi, record negativ în Parlamentul României prin care a fost demis, peste 70% din populația României nu a primit niciun leu din pixul d-ului Cîțu. Împreună cu colegii mei de la nivel național, cu toți președinții de Consilii Județene, împreună cu conducerea PSD ieri am decis că vom face plângere penală împotriva prim ministrului demis Cîțu și împotriva tuturor celor care au decis ca peste 360.000 de dâmbovițeni și peste 70% din populația României să nu primească niciun leu’’, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.