sâmbătă, iulie 4, 2026

Publicitate

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor de la Bruxelles

Must read

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat recent, la Bruxelles, la cea de-a 172-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, unul dintre principalele foruri consultative ale Uniunii Europene care reprezintă interesele autorităților locale și regionale. În cadrul reuniunii au fost abordate o serie de teme de importanță majoră pentru viitorul Uniunii Europene și pentru dezvoltarea comunităților locale. Printre subiectele aflate pe agenda dezbaterilor s-au numărat politicile privind clima și energia, viitorul agriculturii europene, utilizarea fondurilor europene, accesul la locuințe, protecția consumatorilor și dezvoltarea regională.

Participarea la această sesiune a oferit prilejul schimbului de experiență și de bune practici între reprezentanții administrațiilor locale și regionale din statele membre, precum și oportunitatea de a contribui la conturarea unor politici europene adaptate nevoilor comunităților. Dezbaterile din cadrul Comitetului European al Regiunilor evidențiază rolul tot mai important al autorităților locale în procesul decizional european, în contextul provocărilor actuale și al obiectivelor de dezvoltare durabilă asumate la nivelul Uniunii Europene.

,,Am participat, la Bruxelles, la cea de-a 172-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, unde au fost dezbătute teme esențiale pentru viitorul Uniunii Europene și al comunităților locale: clima și energia, agricultura, fondurile europene, locuințele, protecția consumatorilor și dezvoltarea regională. Pentru mine, este important ca Dâmbovița  să fie prezentă la masa acestor discuții, acolo unde se stabilesc direcțiile și politicile care vor influența evoluția regiunilor în anii următori.

Comunitățile noastre se dezvoltă prin implicare, dialog și participare activă la procesul decizional european. Atunci când avem un cuvânt de spus și valorificăm oportunitățile oferite de Uniunea Europeană, putem transforma aceste decizii în proiecte concrete pentru oameni. De aceea, voi continua să reprezint cu responsabilitate județul Dâmbovița și să susțin toate inițiativele care aduc investiții, dezvoltare și o viață tot mai bună pentru dâmbovițeni’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article