Distribuie articolul

O persoană care deținea fără drept obiecte pirotehnice a fost depistată weekend-ul trecut de jandarmii dâmboviţeni în zona Pieței ,,1 Mai” din municipiul Târgoviște, în timp ce aborda trecătorii pentru a le comercializa petarde și artificii.

În urma verificărilor efectuate, în autoturismul bărbatului în vârstă de 45 de ani, au fost găsite 75 de pachete care conțineau 9320 de petarde și 136 artificii, cantitatea totală fiind de aproximativ 35 de kg.

Persoanei în cauză i s-au întocmit actele de sesizare pentru ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, acestea fiind înaintate instituției abilitate în vederea continuării cercetărilor.

Pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură contravențională ori infracțională, după caz recomandăm cetățenilor următoarele:

  • să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
  • să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii.

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

 

 


Distribuie articolul