În maximum o lună de zile, autoritățile publice locale vor pune la dispoziția târgoviștenilor o nouă zonă de agrement, un nou parc al orașului! Este vorba de Parcul de la UM Gară, din imediata vecinătate a Dâmbovița Mall, proiect care se află deja într-un stadiu avansat de execuție, respectiv în faza de așternere a rulourilor de gazon. Spațiul verde cuprinde zone cu vegetație bogată și peluze ce pot fi folosite și ca locuri de picnic.
Potrivit edilului orașului, Cristian Stan în zonă se plantează aproximativ 500 de arbori și arbuști din speciile rășinoase și foioase, dar vor fi amenajate și zone cu flori care vor avea un sistem automat de irigații. Iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat și corpuri LED, iar iluminatul decorativ va presupune bolarzi și proiectoare. Valoarea investiției se ridică la suma de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, sursa de finanțare fiind fondurile europene nerambursabile.
Noul parc public de agrement al orașului se construiește pe o suprafaţă de 16.481 mp, investiţie care, în afara amenajării unei suprafeţe de peste 14.000 mp, ca spaţiu verde, presupune construirea în plus a unei piaţete şi a unei fântâni arteziene, a unui loc de joacă, a unei zone de fitness, a unei biblioteci în aer liber, dar şi amenajarea aleilor pietonale şi a pistelor pentru biciclete. Spaţiul verde cuprinde zone de vegetaţie bogată şi peluze ce pot fi folosite ca locuri de picnic.