miercuri, mai 20, 2026

Publicitate

Municipiul Moreni se dezvoltă cu fonduri europene! Investiții majore, de peste 13 milioane de euro, semnate astăzi cu ADR Sud Muntenia!

Must read

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru vrea să accelereze dezvoltarea orașului prin valorificarea oportunităților oferite de fondurile europene, accesarea acestor finanțări reprezentând o șansă reală de modernizare și progres. Planurile administrației locale vizează investiții în infrastructură, educație, sănătate, parcuri, extinderi de rețele de utilități, toate acestea ducând la transformarea Moreniului într-un oraș mai atractiv pentru locuitori și investitori. Noul primar al orașului, Gabriel Purcaru are ambiții mari pentru orașul său iar un  pas major pentru modernizarea și dezvoltarea municipiului Moreni a fost făcut astăzi când a semnat două contracte de finanțare de peste 13 milioane de euro alături de Liviu Mușat, Directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia și în prezența Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, a Prefectului județului Dâmbovița – Marian Tănase, a Vicepreședintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Luciana Cristea și a oficialităților județene. Este vorba despre „Regenerare urbană în Municipiul Moreni” și „Reabilitare și modernizare Colegiul Național I. L. Caragiale Moreni”.

„Este un moment foarte important, atât pentru mine, cât și pentru comunitatea morenară. Astăzi vom semna două proiecte majore, foarte importante, începute în urmă cu aproximativ un an și jumătate, în momentul în care am preluat mandatul de primar al municipiului Moreni. Cele două proiecte se referă la reabilitarea și modernizarea Liceului Nr. 1 – Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din municipiul Moreni, un proiect despre care s-a vorbit foarte mult timp și pentru care, de fiecare dată, nu s-a făcut niciun pas, deși are o importanță majoră. Proiectul vizează reabilitarea și modernizarea acestui colegiu, a ambelor corpuri principale, precum și a sediului administrativ și are o valoare de peste 6 milioane de euro.

Cel de-al doilea proiect se referă la regenerarea urbană și vizează reabilitarea tuturor parcurilor din municipiul Moreni: parcul din centru, parcul de lângă Blocul Turn, precum și înființarea unui nou parc la ieșirea din Moreni. Și acest proiect are o valoare de peste 6 milioane de euro, iar, în total, cele două proiecte însumează aproximativ 13 milioane de euro, respectiv peste 65 de milioane de lei.

Un aspect foarte important care trebuie menționat este că, de-a lungul timpului, la nivelul municipiului Moreni, prin ADR Sud-Muntenia, au fost depuse doar două proiecte, cu o valoare totală de 7 milioane de euro. Astăzi, după un an și jumătate de la preluarea mandatului, am depus, doar prin ADR Sud-Muntenia, proiecte în valoare de 52 de milioane de euro, adică peste 260 de milioane de lei.

Cea mai mare parte dintre aceste proiecte reprezintă o direcție clară de dezvoltare, deoarece vizează unități de învățământ, spații moderne și parcuri, fiind proiecte care se adresează întregii comunități, în special tinerilor din Moreni. În acest an vom semna cu ADR Sud-Muntenia proiecte în valoare de peste 260 de milioane de lei, adică aproximativ 52 de milioane de euro.

Vreau să-i mulțumesc Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și Directorului Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia – Liviu Mușat pentru sprijinul constant pe care l-au acordat pentru localitatea noastră. De asemenea, le mulțumesc tuturor celor care au fost, sunt și vor fi alături de Moreni și de morenari, dar și colegilor și echipei mele din cadrul Primăriei municipiului Moreni. Vom continua pentru că Moreni are nevoie de modernizare, dezvoltare și servicii publice de calitate pentru fiecare cetățean în parte!”, a declarat primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru.

,,Am venit cu drag la Moreni. Este impresionantă preocuparea pe care o manifestă  d-ul primar pentru a rezolva din problemele Moreniului cu ajutorul fondurilor europene.  Se vede o primenire, o accelerare a interesului pentru fondurile europene, lucru pentru care nu pot decât să îl felicit pe d-ul primar și evident toată echipa de la primărie, consultanți, colaboratori cu care lucrează. Acest lucru s-a materializat în 7 proiecte depuse care însumeză 260 de milioane de lei și dintre UAT –urile din județul Dâmbovița doar CJD, Primăria Târgoviște și Primăria Pucioasa au o valoare mai mare de proiecte depuse. Asta înseamnă că pe locul 4 deja este municipiul Moreni. Dacă scoatem CJD și Primăria Târgoviște, dintre celelalte unități din mediul urban este pe locul 2. Aceste 7 proiecte acoperă toată gama de nevoi’’, a precizat directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat.

,,Eu vreau să-i mulțumesc d-ului primar pentru ceea ce face pentru municipiul Moreni și vorbesc de cele 7 proiecte depuse la ADR Sud Muntenia și vă dau o veste bună, toate vor fi finanțate și aici este meritul d-ului primar și al echipei sale… Cred și o spun cu toată responsabilitatea, cu toate proiectele pe care le avem astăzi în implementare la Moreni, cu proiectele care vor fi semnate în perioada următoare și cele care vor intra în execuție în curând, în 5-6 ani municipiul Moreni se va schimba radical în tot ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a locuitorilor orașului Moreni’’, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article