Publicitate

Motorina din România a ajuns la prețuri istorice. FORT/IMM România solicită intervenția urgentă a autorităților

Must read

Prețul motorinei din România a atins un nivel istoric, generând îngrijorări majore în rândul mediului de afaceri și al operatorilor economici care depind de transportul rutier. În acest context, FORT/IMM România lansează un semnal de alarmă și solicită autorităților competente să intervină pentru restabilirea unui echilibru pe piața carburanților. Creșterea accelerată a prețului motorinei are un impact direct asupra costurilor de transport, logistică și producție, afectând competitivitatea companiilor românești și contribuind la scumpirea bunurilor și serviciilor. În lipsa unor măsuri eficiente, aceste evoluții riscă să amplifice presiunile inflaționiste și să reducă semnificativ capacitatea de dezvoltare a economiei naționale.

FORT/IMM România solicită Guvernului României, Parlamentului României și Consiliului Concurenței să analizeze cu prioritate situația din piața carburanților și să adopte măsuri concrete pentru normalizarea prețurilor și a marjelor comerciale practicate în acest sector. Organizația consideră că acestea trebuie să reflecte evoluția reală a pieței internaționale a petrolului și a costurilor de aprovizionare, evitând distorsiunile care afectează transportatorii, întreprinderile și consumatorii. Totodată, FORT/IMM România solicită o evaluare transparentă a mecanismelor de formare a prețurilor la carburanți și verificarea modului în care sunt stabilite marjele de profit, astfel încât să existe garanția unei concurențe loiale și a unei piețe funcționale.

,,Cât timp vom mai accepta această situație?

Transportatorii spun, la unison: AJUNGE!!

Deja este mult prea mult!!!

În timp ce prețul barilului de petrol este cu mult sub maximele atinse în perioada conflictului din Orientul Mijlociu, motorina din România a ajuns la prețuri istorice.

Costurile au scăzut, însă acest lucru nu se regăsește în prețul de la pompă. În schimb, transportatorii români, firmele și milioane de consumatori suportă costuri tot mai mari, iar întreaga economie pierde competitivitate.

FORT/ IMM Romania solicită normalizarea prețurilor și a marjelor de profit din domeniul carburanților, astfel încât acestea să reflecte evoluția reală a pieței și să nu afecteze economia românească. Oare unde se duc aceste profituri excesive?

Solicităm Parlamentului României, Guvernului României și Consiliului Concurenței:

-analizarea urgentă a modului de formare a prețurilor speculative la carburanți, pe ultimele 20 de zile;

-măsuri pentru creșterea transparenței și a concurenței reale pe piață;

Un preț corect la motorină nu este doar problema transportatorilor. Este o condiție esențială pentru protejarea economiei României, pentru limitarea inflației și pentru păstrarea competitivității companiilor românești.

FORT/ IMM Romania va continua să susțină interesele transportatorilor și ale economiei românești, cu argumente, responsabilitate și fermitate’’, se arată în comunicatul de presă transmis de FORT/ IMM Romania.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article