Vila Florica din localitatea Ștefănești – Argeș, vila brătienilor, a fost achiziționată și trecută în patrimoniul public al statului pe timpul guvernării Partidului Social Democrat! Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, actualmente deputat PSD Dâmbovița, a ținut să reamintească acest lucru colegilor de coaliție, reprezentanților Partidului Național Liberal care au aniversat împlinirea a 147 de ani de liberalism chiar la Vila Florica din localitatea Ștefănești – Argeș. Mesajul parlamentarului social democrat este că dacă PSD nu ar fi făcut acest lucru ,,Vila Florica era astăzi salon de nunți și de botezuri, unde, nu-i așa, s-ar fi auzit lăutarii’’.
,,Partidul Social Democrat a prezentat joi, la Palatul Parlamentului, un bilanț cu principalele măsuri ale acestor șase luni de când a intrat la guvernare. Colegii mei s-au referit în bună măsură la o parte dintre aceste măsuri și la ce înseamnă prioritățile pentru perioada următoare, pe termen scurt și mediu. Înainte de a spune câteva cuvinte despre ansamblul acestor măsuri, despre motivația pentru care PSD a ales să intre la guvernare, aș vrea să doresc ,,la mulți ani’’ colegilor noștri din coaliție, Partidului Național Liberal, care marți a aniversat 147 de ani de liberalism.
Dreapta are legitimitatea ei în România, așa cum și stânga are legitimitatea ei în România. Am văzut liderii Partidului Național Liberal veniți din toată țara reuniți în județul Argeș la vila Brătienilor în Ștefănești – Argeș. Aș vrea să reamintesc că dacă nu exista Partidul Social Democrat în 2017, dacă nu era un guvern de stânga, astăzi Partidul Național Liberal nu mai avea unde să sărbătorească această aniversare sau făcea în alt loc. Reamintesc că un guvern de stânga al Partidului Social Democrat a achiziționat în 2017 Vila Florica din Ștefăneșt Argeș, vilă aparținând acestui neam ilustru de oameni politici din România, familia Brătianu.
M-aș fi bucurat cu această ocazie, dar și cu alte ocazii, când PNL a aniversat la Vila Florica diverse momente din istoria partidului să se facă această referire… la faptul că Partidul Social Democrat a păstrat în patrimoniul public, în patrimoniul național, acest loc extrem de important pentru istoria națională. 1,8 milioane de euro au însemnat achiziția Vilei Florica, am exercitat dreptul de preemțiune al statului, prin Ministerul Culturii. Dacă nu, Vila Florica era astăzi salon de nunți și de botezuri, unde, nu-i așa, s-ar fi auzit lăutarii’’, a declarat fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, deputat PSD Dâmbovița








