Deputatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga a vizitat astăzi locația din comuna Doicești unde are loc, pe parcursul acestui week end, un maraton de vaccinare anticovid -19 cu serurile Pfizer și Johnson & Johnson! La Casa de Cultură din localitate, parlamentarul dâmbovițean a constatat că organizarea este excelentă, cu trei fluxuri de vaccinare, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să aștepte mult timp pentru a se imuniza. Daniel Blaga salută și implicarea Grupul de firme Soceram CEMROM , care organizează o tombolă cu premii consistente pentru cei care se vaccinează.
,,Ne facem bine!Maratonul vaccinării de la Doicești a debutat cu dreptul. Zeci de oameni s-au prezentat încă̆ de la primele ore pentru a se imuniza. Am mers în localitate să văd cum stau lucrurile. Maratonul are loc în incinta Casei de Cultură din localitate, iar organizarea este foarte bună. Sunt trei fluxuri de vaccinare, iar oamenii nu sunt nevoiți să aștepte mult timp până le vine rândul.
Programul de vaccinare începe la ora 8 și se termină la ora 20, pe parcursul întregului week end. Medicii folosesc vaccinurile Pfizer și Johnson & Johnson și au doze suficiente. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui maraton – Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, Instituția Prefectului Dâmbovița, Primăria Doicești și bineînțeles medicilor și asistenților.
Mă gândesc și la contribuția majoră adusă de Grupul de firme Soceram CEMROM, căruia de asemenea vreau să îi mulțumesc pentru implicare. Soceram organizează o tombolă cu premii consistente pentru cei care se vaccinează, oferind două autoturisme Dacia Logan, 50 de Smart TV-uri Samsung, 50 de combine frigorifice și 500 de fiare de călcat. Premiile contează mult, dar cel mai mult contează să ne recăpătăm sănătatea, libertatea de mișcare, fără restricții, să scăpăm de teama de virus. Sănătate multă, tuturor!’’, a declarat deputatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga.