marți, iunie 30, 2026

Publicitate

Ion Florea, candidatul PSD Dâmbovița pentru Primăria Brezoaele!

Must read

A fost anunțat oficial candidatul PSD Dâmbovița pentru Primăria Brezoaele, pentru alegerile locale din 9 iunie 2024! În această seară, în fața a aproape 400 de oameni, Ion Florea și-a asumat, alături de întreaga echipă, câștigarea funcției de primar, dar și asigurarea unei majorități confortabile în Consiliul Local Brezoaele, a transmis în urmă cu puțin timp președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

,,Suntem mai pregătiți ca niciodată! Știm că ne așteaptă o luptă grea! Pregătirea și experiența pe care le are Ion Florea în administrația locală și faptul că este la curent cu ceea ce vor oamenii din comună sunt doar două dintre argumentele pentru care locuitorii din Brezoaele îl vor alege pe 9 iunie. Mobilizarea pe care am văzut-o în această seară la Brezoaele este un mesaj clar pe care îl primim de la dâmbovițeni. Este semnul că PSD Dâmbovița, prin fiecare membru al său, a fost și este alături de oameni, precum și că, în ultimii patru ani, ne-am onorat promisiunile făcute! Împreună Reușim și la Brezoaele! 9 iunie’’, a declarat prședintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article