Publicitate

ÎN ZIUA DE 4 OCTOMBRIE VA FI SFINȚITĂ BISERICA MÂNĂSTIRII COTA 1000

Must read

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși duminică, 4 octombrie 2026, slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii Cota1000, cu hramurile „Înălțarea Domnului”, „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, din comuna Moroieni, județul Dâmbovița.

Biserica este construită în formă de cruce, cu pridvor deschis, turlă principală deasupra naosului, două turle secundare deasupra pronaosului și o turlă frontală deasupra pridvorului. Lucrările de construire, amenajare și înfrumusețare a noului locaș de cult și a întregului ansamblu monahal au fost realizate în perioada 1996-2026.

Cei care vor dori, bărbați și femei, vor putea intra să se închine în Sfântul Altar, până seara târziu.

Invităm credincioșii din întreaga eparhie să participe la acest eveniment bisericesc, începând cu ora 08,00, pentru a se bucura împreună de acest moment de binecuvântare și de întărire duhovnicească.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article