miercuri, iulie 1, 2026

Publicitate

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 28 de evenimente

Must read

La data de 17 februarie a.c., 217 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de efective de jandarmi, au fost angrenați în acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 28 de evenimente, dintre care 20 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 16 infracțiuni, din care 4 contra persoanei și 6 contra patrimoniului.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la peste 53.300 de lei, au reținut 14 permise de conducere și au retras 1 certificat de înmatriculare.

De asemenea, pe raza întregului județ, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare, au fost legitimate 1.493 de persoane și verificate 30 de restaurante/terase/fastfood-uri.

Activitățile desfășurate au vizat și verificarea modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară în mijloacele de transport de persoane, fiind controlate 222 de astfel de vehicule, din care 17 destinate transportului în comun.

Totodată, polițiștii au aplicat 4 amenzi unor persoane care nu au respectat reglementările privind portul măștii de protecție.

 

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article