Consiliul Județean Dâmbovița vă invită, în acest sfârșit de săptămână, la Festivalul „Peștera-Padina”, în Munții Bucegi. Ediția de anul acesta se va desfășura în perioada 23 – 25 iulie, la 1.500 metri altitudine, în zona „Telecabina Peștera”.
Fiecare dintre cele trei zile ale festivalului, eveniment organizat prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, va promova câte un gen muzical.
Astfel, în prima zi a festivalului, 23 iulie 2021, începând cu ora 17:00 – în cadrul Spectacolului Folcloric ce va fi susținut de Orchestra Populară Chindia, al cărei dirijor este maestrul Ionuț Dumitrescu – publicul prezent se va reîntâlni cu cântecul popular prin invitații săi, artiști de seamă ai folclorului românesc: Ionuț Dolănescu, Florentina Mîinea, Simona Dinescu, Niculina Stoican, Constantin Enceanu și Nicoleta Vasile.
Sâmbătă, 24 iulie, a doua zi a festivalului, de la ora 17:00, în zona Telecabina Peștera vor răsuna ritmuri de rock simfonic. Orchestra Simfonică Muntenia, condusă de apreciatul dirijor Daniel Jinga, va susține un concert simfonic extraordinar. În aceeași seară, spectatorii vor avea șansa de a asculta al doilea concert al serii, oferit de tenorul Florin Georgescu, solistul Alin Dincă și formația Trooper.
Ultima zi a Festivalului „Peștera-Padina” – duminică, 25 iulie 2021 – va fi dedicată muzicii ușoare și de petrecere. În inima munților Bucegi, cunoscutul solist Nelu Vlad și formația Azur ne vor invita la dans și voie bună.
Accesul la toate spectacolele incluse în programul Festivalului „Peștera-Padina” va fi liber. Evenimentele artistice se vor desfășura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2.
Vă așteptăm cu drag și la ediția din acest an a Festivalului „Peștera-Padina”, în perioada în perioada 23 – 25 iulie 2021 !
Manifestarea, care promovează diversitatea genurilor muzicale, mulțumită talentului unor mari artiști români, reprezintă, în același timp, o invitație adresată iubitorilor de frumos în mijlocul naturii și al atracțiilor turistice oferite de zona Masivului Bucegi.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița