luni, aprilie 28, 2025

Festivalul Național de Romanțe ,,Crizantema de Aur’’ Târgoviște, ziua a II- a: Concurs de interpretare și de creație! Recitaluri … cu laureați ai Festivalului!

Must read

Romanțele au răsunat și în această seară în Cetatea Târgoviștei, la Cinematograful ,,Independența’’, gazda prietenoasă a Festivalului Național de Romanțe ,,Crizantema de Aur’’ 2024! Cea de-a doua zi de Festivalul a debutat în forță cu partea a doua a concursului de interpretare, unde alți nouă interpreți au cântat câte două romanțe, pentru ca juriul să poată delibera care sunt vocile de aur ale acestei ediții a Festivalului Crizantema de Aur, la secțiunea de interpretare. Ca și în prima seară, Eda Marcus și Silviu Biriș au fost amfitrionii primei părți, simpaticii prezentatori rezonând foarte bine cu interpreții, dar și publicul din sală. Orchestra ,,Folclor’’ a Filarmonicii Naționale ,,Serghei  Lunchevici’’  din Chișinău,  condusă de Petre Neamțu a asigurat orchestrația muzicală la Secțiunea de Interpretare.

A urmat microrecitalul  susținut de Raisa Bîrnaz din Republica Moldova, care a obținut premiul al II lea în 2012.

Evenimentele din foaier au continuat, pe perioada pauzei, cu lansări de cărți și CD-uri. Dintre acestea amintim : In memoriam Marian Niță – ,,Ion Vasilescu – părintele muzicii ușoare românești’’; Vasile Jercan – ,,Romanțele din sufletul meu’’ (culegere de romanțe).  În foaier s-a aflat și standul editorial al Societății Scriitorilor Târgovișteni.

Concursul de creație a avut loc în partea a II – a, când 13 interpreți au dat viață unor romanțe noi și frumoase  care urmează să treacă proba timpului.  Aceștia au fost acompaniați de Orchestra ,,Romanța’’ dirijată de Alexandru Ilie, iar prezentarea lor a revenit în sarcina neobosiților Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu, cei care prezintă de ani buni Festivalul Național  Crizantema de Aur de la Târgoviște. Cei care vor juriza romanțele Concursului de Creație și vor desemna câștigătorii sunt Sabin Păutza (președintele juriului), Viorel Gavrilă, Svetlana  Bivol, Lucian Vlădescu, Dani Constantin, Mihai Cozma, Virgil Popescu, Diana Văluță, Nicolae Caragia, George Coandă.

Au urmat recitalurile ,,Petale de Crizanteme’’, partea a II –a, cu laureați ai Festivalului. Cei care i-au încântat pe iubitorii de romanțele cu vocile lor frumoase au fost Ina Cristea – Premiul II – medalion omagial Titel Popovici; Pavel Păușan – Trofeu 1984; Mariana Simion – Trofeu 1981; Ionuț Boancheș – Premiul II 2015; Olguța Berbec –Trofeu 2017. Urmează cea de-a 3 –a zi de festival, când vom afla cine sunt câștigătorii acestei ediții de poveste.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article