Toamnă frumoasă la Târgoviște cu parfum de crizanteme! Nu se putea altfel pentru că Cinematograful Independența din Municipiul Târgoviște este de joi, 16 octombrie 2025, gazda celei de-a 58 –a ediții a Festivalul Național de Romanțe Crizantema de Aur, cel mai longeviv festival din România, singurul care mai rezistă în ciuda vremurilor tulburi pe care le trăiește omenirea! Acesta continuă să existe și datorită organizatorilor, a celor care finanțează acest faimos festival, în speță Primăria și Consiliul Local Municipal Târgoviște, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița. De asemenea colaborarea cu Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Moldova, Asociația Culturală ,,Cetatea Romanței’’ Târgoviște dau un plus de valoare festivalului târgoviștean.


Însă cei care se ocupă îndeaproape de bunul mers al Festivalului Crizantema de Aur, care au grijă ca totul să iasă așa cum trebuie și se îngrijesc de pregătirea minuțioasă a acestuia cu luni de zile înainte, pentru că cei care apar pe scena festivalului trec prin niște preselecții riguroase urmărite cu atenție de Alina Mavrodin Vasiliu, directorul artistic al Festivalului Crizantema de Aur, și Teodor Vasiliu, președintele Asociației Culturale Cetatea Romanței Târgoviște, doi oameni îndrăgostiți iremediabil de romanță. În acest an tema festivalului este ,,poduri de romanță’’. Pe acordurile Orchestrei ,,Folclor’’, dirijată de Adrian Nistreanu, îndrăgiții prezentatori Silviu Biriș și Eda Marcus, au deschis prima parte a Festivalului Crizantema de Aur care a debutat cu concursul de interpretare (partea I), în care fiecare concurent a interpretat câte două piese. Cu ochii pe ei au fost reprezentanții Juriului Concursului de Interpretare, respectiv Svetlana Bivol, președinte juriu, Elise Stan, Alexandru Rotaru, Violeta Ianculescu, Antoniu Zamfir, Ileana Vieru, Petruț Constantinescu, Daniela Vlădescu, Mihai Irimia, Alina Mavrodin Vasiliu. În prima parte a festivalului au avut loc și două momente speciale, microrecitaluri ,,Crizanteme ale Romanței’’ susținute de Cristina Pintilie (Republica Moldova) și Zorina Bălan.





La pauză, evenimentele conexe festivalului au avut loc în foaierul Cinematografului Independența în spațiul generos și frumos amenajat de către organizatori, cu concursul Florăriei FLOWERS by BELLA din Târgoviște care a realizat expoziția florală ,,Crizanteme în recital’’. În acest ambient deosebit de plăcut și prietenos a fost omagiat poetul național Mihai Eminescu – 175 de ani de la naștere. Partenerii acestui moment au fost UZPR – Secția Presa Culturală, Revista Eminesciana, Radio Pro Diaspora și artiștii plastici Ecaterina Mihai și Mihai Cătrună.









Partea a doua a primei zile de festival a început cu Concertul ,,Romanța poeziei eminesciene’’, iar la final a avut loc Concertul ,,Crizanteme ale Romanței’’, cu laureați ai Festivalului Național de Romanțe ,,Crizantema de Aur’’, interpretare și creație, acompaniați de Orchestra ,,Romanța’’, dirijată de Alexandru Ilie. Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu au fost prezentatorii celei de-a doua părții. Vineri, 17 octombrie 2025, urmează o nouă zi de festival, a doua, bogată în evenimente… și multe multe romanțe.













