marți, aprilie 21, 2026

Educația financiară, pe înțelesul copiilor! Activitate organizată de Camera de Comerț Dâmbovița la Grădinița nr. 2 din Târgoviște!

Must read

Camera de Comerț Dâmbovița a desfășurat astăzi, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din Târgoviște, un atelier de educație financiară dedicat celor mai mici membri ai comunității, intitulat „Primii pași în lumea banilor”. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru plin de energie, zâmbete și culoare, unde copiii au fost încurajați să descopere, prin povești interactive și exemple adaptate vârstei lor, noțiuni de bază despre bani.

Cei mici au aflat cum au apărut banii de-a lungul timpului, de la schimbul de bunuri până la formele moderne de plată, și au învățat, într-un mod simplu și accesibil, importanța utilizării responsabile a acestora. Prin jocuri și activități practice, copiii au fost familiarizați cu ideea de economisire, dar și cu diferența dintre dorințe și nevoi.

,,Astfel de inițiative contribuie la formarea unor obiceiuri sănătoase încă din copilărie, oferindu-le copiilor un prim contact cu educația financiară și pregătindu-i pentru decizii mai bune în viitor. Camera de Comerț Dâmbovița continuă să susțină educația timpurie ca fundament al unei societăți echilibrate, investind în programe care dezvoltă competențe esențiale încă de la cele mai fragede vârste’’, a transmis Camera de Comerț Dâmbovița.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article