Distribuie articolul

COMUNICAT DE PRESĂ

Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa informează că de marți, 28.09.2021, a început şi în judeţul nostru administrarea celei de a-3 –a doze de vaccin anti COVID-19.

Administrarea celei de-a III-a doze de vaccine anti COVID-19 se recomandă mai ales urmatoarelor grupe populaţionale :

  1. a) persoane cu risc mare de expunere (personal medico-sanitar şi social, personal din învăţământ);
  2. b) persoane considerate vulnerabile (persoane cu vârsta peste 65 de ani şi persoane cu boli cornice indiferent de vârstă);

c)persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare;

  1. d) tuturor persoanelor vaccinate cu cele două doze, pentru care au trecut mai mult de 6 luni de la ultima doză.

Administrarea celei de-a III-a doze se va face prin programare în Platforma Naţională de Programare la Vaccinare (PNPV), prin prezentare direct în centrele de vaccinare sau în cabinetul medicului de familie şi se va face numai cu produsele pe bază de ARN-m de tipul Pfizer BioNTech sau Moderna.

Pentru vaccinurile Pfizer BioNTech şi Moderna se recomandă efectuarea celei de a-III-a doze cu acelaşi produs. Pentru cei vaccinaţi cu schemă completă cu vaccinul AstraZeneca, la cea de a –III- a doză se va opta între produsele Pfizer BioNTech sau Moderna.

Centrele de vaccinare active din judeţ şi programul lor de funcţionare

 

Localitatea Denumire CV Zilelucrătoare Program funcţionare Tip vaccin
Târgovişte SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGOVIŞTE Luni-duminică 8 – 20 Pfizer/Moderna
Târgovişte CENTRUL DE ZI “ARLECHINO” Luni-duminică 8 – 16 Moderna
Pucioasa SPITALUL ORĂŞENESC PUCIOASA -AMBULATORIUL INTEGRAT Luni-duminică 9 – 20 Pfizer
Găeşti SPITALUL ORĂŞENESC GĂEŞTI -AMBULATORIUL INTEGRAT Luni-duminică 10 – 20 Pfizer
Moreni SPITALUL MUNICIPAL MORENI Luni-duminică 11 – 20 Pfizer
Fieni CENTRUL DE CULTURĂ“MIHAI LUPESCU” Luni-duminică 12 – 20 Pfizer
Răcari SALA DE FESTIVITĂŢI Luni-duminică 13 – 20 Pfizer/Moderna
Titu CENTRUL MULTIFUNCŢIONAL TITU Luni-duminică 14 – 18 Pfizer/Moderna

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Dr. Sorin STOICA

 


Distribuie articolul