Semnal de alarmă tras de președintele PSD Găești, Alexandru Iorga! Acesta susține că Spitalul Orășenesc Găești este exemplul cel mai clar al eșecului actualei administrații locale, al managementului defectuos și al indolenței și iresponsabilității duse la extrem. Potrivit liderului PSD Găești, un spațiu care ar trebui să ofere încrederea într-un act medical performant arată mai degrabă a dezastru planificat.
,,Atmosfera pe care aceste imagini o relevă nu poate decât să ne inspire frică, în loc să ne ofere încredere în calitatea actului medical. Vă invit să pășiți alături de mine doar prin curtea Spitalului, pentru a vă convinge despre ceea ce spun. Prezentat ca un mare succes, cu proiecte de milioane de euro implementate, Spitalul nu oferă, de fapt, decât un acces foarte limitat la serviciile de sănătate. Secția de Pediatrie a fost închisă două săptămâni, lăsând copiii – cea mai vulnerabilă categorie de pacienți – fără asistență medicală.
Pentru aparatura foarte scumpă achiziționată nu există avize și autorizații, iar găeștenii nu beneficiază de absolut nicio investigație modernă. Managerul numit și susținut de primarul Grigore Gheorghe a creat doar haos, iar în spital se lucrează în stres și mult sub standardele pe care pacienții le merită. Spitalul Găești are nevoie de un management responsabil, care să atragă specialiști în sănătate si care sa le redea pacienților încrederea în sistemul sanitar. Sunt necesare proceduri de lucru care să salveze vieți, iar banii cheltuiți să se întoarcă în servicii reale oferite oamenilor, nu în campanii de imagine sterile.
Oamenii știu deja că între mesajele actualului primar, pe rețelele sociale, despre asa-zisele realizări ale Spitalului și realitatea cu care ei se confruntă în fiecare zi este o diferență de la cer la pământ. Minciuna are picioare scurte, iar astfel de practici trebuie să înceteze rapid, pentru că dăunează grav sănătății găeștenilor. Găeștenii merită mai mult de atât!’’, semnalează președintele PSD Găești, Alexandru Iorga.













