Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, acuză alianța PSD – AUR formată în urma demiterii Guvernului Bolojan că protejează „băieții deștepți” din companiile de stat. Parlamentarul liberal a anunțat că a votat împotriva proiectului de lege susținut de PSD și AUR care prevede blocarea, până la sfârșitul anului 2027, listării la bursă a unor pachete minoritare din companiile de stat. În opinia sa, măsura reprezintă un pas înapoi pentru transparență și pentru modernizarea economiei românești.
Potrivit lui Aurelian Cotinescu, prin împiedicarea listării la bursă, PSD și AUR încearcă să mențină controlul politic asupra companiilor de stat și să protejeze interesele unor grupuri privilegiate. Deputatul susține că accesul companiilor de stat pe piața de capital ar aduce mai multă transparență, reguli clare și o administrare mai eficientă. Totodată, parlamentarul PNL avertizează că adoptarea acestei legi afectează dezvoltarea Bursa de Valori București și reduce capacitatea României de a atrage investiții importante. În viziunea sa, blocarea listărilor transmite un semnal negativ investitorilor și poate diminua încrederea mediului economic în reformele asumate de statul român.
,,Vă mai amintiți PSD-ul anilor ’90 cu ,,Nu ne vindem țara! ”
Apoi au dat-o pe șpăgi, începând cu industria.
Astăzi alianța PSD-AUR funcționează, pentru ca în companiile de stat băieții deștepți să nu fie deranjați.
-Am votat împotriva proiectului de lege susținut de PSD și AUR, care blochează, până la finalul anului 2027, listările la bursă a unor pachete minoritare din companiile de stat.
-Listarea la bursă înseamnă transparență, management profesionist și control public asupra modului în care sunt administrate companiile statului. O companie listată este obligată să publice deciziile importante, situațiile financiare și modul în care sunt folosiți banii. Nu mai pot exista decizii luate netransparent, ferite de ochii românilor.
-Prin blocarea listărilor PSD și AUR încearcă păstrarea controlului politic asupra acestor companii. Iar când transparența lipsește, se drenează bani mulți, apar interesele de grup și afacerile făcute în spatele ușilor închise. Un exemplu sunt Avizele Tehnice de Racordare: ATR-uri acordate preferențial unor „băieți deștepți”, care le vând ulterior mai departe, contribuind astfel la creșterea costurilor din energie. Sunt practici care trebuie aduse la lumină, nu protejate prin lipsă de transparență.
În realitate, această lege a PSD-AUR lovește în dezvoltarea Bursei de Valori și în capacitatea României de a atrage investiții serioase și capital privat în economie’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.








