Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, a răspuns astăzi, pe pagina sa de socializare, unor întrebări referitoare la incidentul major produs la Galați, unde o dronă căzută pe un bloc a dus la rănirea unui copil și a mamei sale. Parlamentarul liberal a explicat că reacția autorităților ține atât de realitățile operaționale din teren, cât și de cadrul legal existent. Potrivit acestuia, procedurile militare impun verificări și autorizări înainte de deschiderea focului, pentru ca efectele unei intervenții să nu afecteze teritoriul unui stat vecin sau zone populate.
Deputatul PNL a subliniat totodată că Armata Română trebuie susținută prin măsuri legislative clare și eficiente în Parlament. În acest context, el a amintit că, în luna februarie, parlamentarii formațiunilor AUR, POT și SOS s-au opus proiectului de lege care permite Armatei Române să intervină împotriva dronelor care pătrund ilegal în spațiul aerian al țării. Aurelian Cotinescu a amintit ca o poziție asemănătoare au avut-o parlamentarii acestor partide și față de Programul SAFE care prevede și achiziția de armament antiaerian antidronă, care poate fi folosit în tandem cu noile radare. În opinia sa, actualul context de securitate din regiune impune consolidarea capacităților de apărare și adoptarea unor instrumente legislative care să permită reacții rapide în situații de risc.
,,Mulți mă întreabă de ce drona (model Geran-2/Shahed-136) care a căzut pe un bloc din Galați nu a fost doborâtă. Răspunsul ține de realitățile operaționale și de cadrul legal.
Deoarece Galațiul este foarte aproape de graniță, armata a avut la dispoziție doar câteva minute pentru detectarea, identificarea și evaluarea țintei.
Procedurile militare impun verificări și autorizări înainte de deschiderea focului, iar legislația și regulile de angajare nu permit utilizarea armamentului atunci când există riscul ca proiectilele sau efectele intervenției să afecteze teritoriul unui stat vecin ori zone locuite. În plus, doborârea unei drone poate genera riscuri suplimentare prin căderea resturilor în zone populate de pe teritoriul statului care se apără.
Este important de precizat că Forțele Aeriene Române au reacționat. Aeronave F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost mobilizate și au avut autorizare de intervenție pe durata misiunii. Opțiunea angajării țintei a fost analizată, însă condițiile operative și constrângerile legale nu au permis executarea acesteia.
Armata trebuie sprijinită în Parlament, iar ca membru al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților fac asta permanent. Însă există forțe care se opun intereselor de securitate ale României. Oamenii simpli care susțin AUR, SOS și POT trebuie să cunoască câteva realități importante:
În luna februarie, parlamentarii AUR, POT și SOS s-au opus legii care permite Armatei Române să intervină împotriva dronelor care pătrund ilegal în spațiul aerian al țării.
De asemenea, aceleași partide s-au opus, în cadrul Comisiilor de Apărare, programului SAFE de înzestrare și modernizare a Armatei Române. Prin SAFE este prevazuta achiziția de radare care să acopere zona de altitudine joasă la care zboară dronele rusești. Prin SAFE se prevede și achiziția de armament antiaerian antidrona, care poate fi folosit în tandem cu noile radare. La aceste achiziții s-au opus AUR, SOS și POT!
În același timp, PSD, prin lideri importanți ai partidului, a contestat la Curtea Constituțională actul normativ privitor la programul SAFE. România nu se apără cu voturi împotriva înzestrării Armatei!’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.









