,,A opri un vot democratic după ce acest lucru a început nu are cum să crească încrederea oamenilor în politică și politicieni’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga, după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională a României pe motiv de imixtiune a unor forțe străine în procesul electoral. Deputatul consideră că pericolul unui atac cibernetic asupra țării noastre nu a trecut, dar crede cu tărie că democrația trebuie să se decidă numai la vot.
,,Om bun, de oricare parte a baricadei ai fi, cred că putem ușor cădea de acord asupra faptului că trăim niște zile care păreau inimaginabile. Zile grele, care ne macină pe toți. Din anumite puncte de vedere, am avut cu toții de pierdut azi. A câștigat poate doar democrația – care mai primește o șansă. Cu toate acestea, ea nu trebuia lăsată să fie pusă în pericol. Cred sincer că ne aflam la doar 2 zile distanță de a avea primul președinte femeie al României. Înțeleg însă că pericolul unei imixtiuni rusești suplimentare se poate să fi fost prea mare. Mult prea mare.
Cred mai departe că democrația trebuie să se decidă la vot. Știu însă că acel vot trebuie să fie sigur, corect și transparent, respectând regulile jocului. E mai important ca niciodată, cred, să fim calmi, în aceste zile. Nu cred că pericolul unui atac cibernetic asupra țării noastre a trecut. Știu că Instituțiile trebuie să facă mai mult. A opri un vot democratic după ce acest lucru a început nu are cum să crească încrederea oamenilor în politică și politicieni. Dimpotrivă. Nu cred mai departe că oamenii de rând sunt extremiști.
Cred că discursul ostil și populist funcționează doar în momente grele pentru cetățeni. Acest lucru ne arată că suntem într-un moment greu. Și ține de fiecare dintre noi, cei care am avut privilegiul de a fi aleși într-o funcție publică, să facem mai mult. Concret. Sper ca motivările CCR (și nu numai) să vină rapid și să fie extrem de clare, oferind motive fără echivoc pentru această decizie care rămâne istorică. Mai departe, eu nu am să îți spun că încerc să îți (re)câștig încrederea – voi încerca pur și simplu să fac mai multe pentru tine; pentru că de cuvinte mari și frumoase știu că te-ai săturat’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.








