Publicitate

„Dâmbovița spune NU drogurilor!” Deputatul PNL Aurelian Cotinescu lansează o campanie de conștientizare la Târgoviște

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, demarează la Târgoviște o campanie de conștientizare a pericolului reprezentat de consumul și traficul de droguri. Intitulată „Dâmbovița spune NU drogurilor!”, inițiativa își propune să atragă atenția asupra acestui fenomen și să încurajeze implicarea societății, dar și eficientizarea activității instituțiilor responsabile de combaterea acestui flagel.

Parlamentarul dâmbovițean consideră că lupta împotriva drogurilor trebuie să fie una susținută, bazată pe prevenție, cooperare instituțională și măsuri concrete, care să contribuie atât la combaterea traficului, cât și la sprijinirea persoanelor afectate. „Nu trebuie să ne declarăm învinși. Lupta împotriva drogurilor și a rețelelor care le distribuie este de lungă durată și cere perseverență, cooperare între instituții și rezultate concrete. Prevenția, sprijinul pentru persoanele afectate și combaterea traficului trebuie să meargă împreună. Un asemenea flagel nu se combate cu scuze, ci cu acțiune”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu.

În cadrul campaniei, acesta lansează o invitație publică la o întâlnire dedicată dialogului și conștientizării efectelor devastatoare pe care drogurile le pot avea asupra oamenilor, familiilor și comunității. Evenimentul va avea loc pe 4 noiembrie, începând cu ora 17:30, la Cinema Independența din Târgoviște, și va reuni teatrul, dialogul și mesajele de prevenție într-o seară dedicată luptei împotriva consumului de droguri.

Participarea este liberă, iar organizatorii își propun să transmită un mesaj clar: prevenirea consumului de droguri și combaterea traficului reprezintă o responsabilitate comună, care necesită implicare, solidaritate și acțiuni concrete. Prin campania „Dâmbovița spune NU drogurilor!”, Aurelian Cotinescu își propune să aducă această temă în atenția comunității locale și să încurajeze o mobilizare mai amplă în fața unui fenomen care afectează tot mai multe familii și care impune răspunsuri ferme din partea tuturor celor implicați.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article