Distribuie articolul

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând cu data de 1 Martie 2021,  expoziţia de pictură „CUM AM AJUNS AICI?” a artistului și arhitectului buzoian Vladimir Păun – Vrapciu, care va fi deschisă la Muzeul de Artă din Târgovişte.

Expoziția intitulată „Cum am ajuns aici?” este realizată sub îngrijirea curatorului și lect. univ. dr. Ion Anghel, dar și cu sprijinul criticilor de artă Doina Mândru și Alexandru Anghel. Aceasta propune o temă cu o încărcătură gravă construită, după cum afirma însuși artistul, în jurul ideii și a întrebării: „Cum am ajuns de la 10 îngrădiri raționale la milioane de îngrădiri iraționale?”. În demersul său, artistul Vladimir Păun-Vrapciu, încearcă – alături de vizitatorul de orice vârstă iubitor de artă – o analiză interioară a spiritului uman pentru aflarea unor răspunsuri și chiar soluții la numeroase întrebări de actualitate.

Dintre întrebările propuse de pictor spre reflecție și analiză asupra spiritului uman am selectat câteva:

„Cum am ajuns ca viața noastră să se schimbe în totalitate în câteva luni?”,

„Cum este posibils ă nu asculți de medici specialiști și să declari că nu există nicio îngrijorare referitoare la virus?”,

„Cum am ajuns să constatăm că în unele țări dezvoltate și care ar trebui să fie exemplu pentru țările în curs de dezvoltare, pe fondul unei revolte sprituale umane, să ajungem în acest secol să vedem indivizi care provoacă haos în numele unei nedreptăți și distrug munca semenilor?”,

„Unde și cum putem face mai bun spiritul uman?”.

Expoziția va rămâne deschisă până la data de 30 aprilie 2021 pentru a oferi timp suficient atât târgoviștenilor cât și turiștilor să o poată viziona în condiții de maximă siguranță.

 

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

 


Distribuie articolul