vineri, decembrie 5, 2025

CJD: Inelul 2 de Centură al Târgoviștei a intrat în faza licitației publice!

Must read

Veste bună pentru târgovișteni și dâmbovițeni! Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a anunțat astăzi că Inelul 2 de Centură al Târgoviștei a intrat în faza licitației publice! Noul inel de centură, care va avea structura unui drum expres, va avea o lungime de 16,31 km și va ocoli Municipiul Târgoviște, dar și comunele Aninoasa, Doicești, Șotânga, Dragomirești, Ulmi și Lucieni.

,,ASTĂZI, FACEM UN PAS URIAȘ SPRE VIITOR: au fost scoase la licitație proiectarea și execuția unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră ale județului Dâmbovița – „Drumul de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a Municipiului Târgoviște”.

Gândit în regim de drum expres, noul inel de centură va avea o lungime de 16,31 km și va ocoli Municipiul Târgoviște, dar și comunele Aninoasa, Doicești, Șotânga, Dragomirești, Ulmi și Lucieni. Se va circula pe patru benzi, câte două pe sens, fiecare bandă având o lățime de 3,5 metri, ceea ce va permite un flux rapid și sigur al traficului. De asemenea, pe traseu vor fi construite 5 poduri, 15 pasaje, 2 viaducte și 5 tuneluri dedicate protejării faunei.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este estimată la aproximativ 723.000.000 lei, iar cea a întregului proiect este de peste 980.000.000 de lei. Noul drum nu înseamnă doar infrastructură rutieră, ci creează o legătură între comunități, deblochează traficul și deschide ușa către investiții și dezvoltare economică durabilă. Infrastructura de mâine începe de astăzi!’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article