
Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban s-a aflat printre miile de oameni care au participat în acest an la sărbătoarea tradițională ,,Răvășitul Oilor’’ (ediția a XXXII- a) din comuna Runcu, eveniment care marchează sfârșitul anului pastoral! Carmen Holban a fost prezentă la această mare sărbătoare alături de colegii săi – parlamentari, de conducerea județului, dar și de alți social democrați. Politicienii au vorbit cu meșteșugarii prezenți în număr mare la târg, cu crescătorii de animale, dar și cu alți producători care au venit să-și valorifice produsele la ,,Răvășitul Oilor’’ de la Runcu.
Platoul pășunii comunale de la Runcu, ,,Vârf la In’’, a fost plin până la refuz de oameni veniți din județ, dar și din județele vecine pentru a-și face aprovizionarea de iarnă cu produse naturale de calitate cumpărate direct de la producători, dar și pentru a petrece și a se distra. Cei sosiți au putut degusta din bunătățile de sezon, din bulzul, pastrama de oaie și brânzeturile, udate cu must sau vin din belșug, pregătite de organizatori. De asemenea meșteri populari veniți din diverse locuri ale țării și-au expus obiecte create manual, precum vase de ceramică, obiecte de port popular, carpete, sculpturi, harnașamente și multe altele.
Carmen Holban i-a felicitat pe organizatori pentru că ediția din acest an a fost una specială, dar și pe producătorii locali pentru munca imensă pe care o depun pentru a aduce la târg produse sănătoase și gustoase și în mod special pentru faptul că duc mai departe tradițiile locului care nu trebuie să se piardă.










