joi, ianuarie 22, 2026

Aurelian Cotinescu, deputat PNL Dâmbovița: ,,România nu este perfectă, dar a nega orice progres doar pentru că este la modă să urâm nu ajută pe nimeni’’

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu le cere românilor să vadă și partea bună a lucrurilor care s-au petrecut în țară în ultimii 35 de ani, perioadă în care România a reușit să-și crească PIB-ul și să ajungă a 12 economie a Uniunii Europene. Cu un PIB cât al Ungariei, Bulgariei și al Estoniei la un loc, România și-a mărit exporturile de bunuri de 20 de ori mai mult decât în perioada comunistă. Ura care a cuprins societatea românească este, în opinia parlamentarului, contraproductivă.

„Vreau să vă întreb ceva simplu, dar important. Putem, măcar pentru un moment, să privim dincolo de ura pe care o vedem zilnic și să ne uităm obiectiv la lucrurile bune care se întâmplă în România? În 2025, România a devenit a 12-a economie a Uniunii Europene. Să fim mândri nu este puțin lucru dacă ne amintim de unde am plecat în 1990, după comunism. România era a doua cea mai săracă țară din Europa, după Albania. În 2007, la aderarea la Uniunea Europeană, eram din nou la coadă după Bulgaria. Astăzi, PIB-ul României a ajuns la aproximativ 420 de miliarde de dolari, adică cât PIB-ul Ungariei, Bulgariei și al Estoniei. Toate împreună.

România este principalul exportator de cereale al Uniunii Europene, furnizând aproximativ 30 33% din totalul cerealelor exportate de Uniune. În industria auto producem de cinci ori mai multe automobile decât în perioada comunistă, iar Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină din Europa. Exporturile de bunuri au ajuns în 2025 la aproape 100 de miliarde de dolari, de 20 de ori mai mult decât în perioada comunistă. Și da, România nu este perfectă, dar a nega orice progres doar pentru că este la modă să urâm nu ajută pe nimeni. Această țară cu siguranță merită mai mult din partea noastră, a tuturor românilor”, a transmis Aurelian Cotinescu, deputat PNL de Târgoviște.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article