Publicitate

Aurelian Cotinescu acuză PSD de ipocrizie în privința legii salarizării bugetarilor: ,,Nimeni nu va pierde la nivel de venituri salariale’’

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, îi acuză pe social-democrați de ipocrizie în ceea ce privește atitudinea față de noua lege a salarizării bugetarilor. Parlamentarul liberal susține că PSD, prin miniștrii pe care i-a avut în domeniu și care au fost direct implicați în elaborarea reformei, ar fi trebuit să adopte această lege cu mult timp în urmă. Cotinescu consideră că actualele critici ale social-democraților sunt greu de justificat, în condițiile în care reforma salarizării reprezintă una dintre măsurile asumate de România prin PNRR. Adoptarea legii este legată inclusiv de accesarea unor fonduri europene importante, miza fiind de aproximativ 770 de milioane de euro.

Deputatul PNL susține că proiectul de lege nu presupune diminuarea veniturilor angajaților din sectorul public. Potrivit afirmațiilor sale, aproximativ 80% dintre bugetari ar urma să beneficieze de creșteri salariale importante, în timp ce pentru ceilalți 20%, cei care au în prezent venituri ridicate, remunerațiile ar urma să fie menținute sau majorate într-o măsură minimală.

„Nimeni nu pierde din venituri”, este mesajul transmis de Aurelian Cotinescu, care consideră că reforma urmărește, în primul rând, reașezarea sistemului de salarizare și reducerea discrepanțelor existente între diferitele categorii de angajați din sectorul public. De altfel, acordul politic convenit de PSD, PNL, USR și UDMR prevede că niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi. În acest context, parlamentarul dâmbovițean le reproșează social-democraților că adoptă o poziție critică față de o reformă pe care, în opinia sa, ar fi trebuit să o ducă la bun sfârșit în perioada în care s-au aflat la conducerea Ministerului Muncii. Noua lege a salarizării este una dintre reformele importante asumate prin PNRR, iar forma actuală a proiectului prevede aplicarea integrală a noii grile de salarizare începând cu 1 ianuarie 2027.

,,Ipocrizie în curtea lui Grindeanu! PSD atacă astăzi proiectul noii legi a salarizării, pe care nu a fost în stare să îl adopte în ultimii ani, deși a avut atât premier, cât și miniștri direct implicați. În timpul guvernării Bolojan, PSD a acceptat creșterea anvelopei salariale cu peste 8 miliarde de lei. Realitatea este simplă: proiectul prevede că nimeni nu pierde din venituri. 80% dintre bugetari vor beneficia de creșteri salariale importante, iar ceilalți 20%, cei cu veniturile cele mai mari, vor avea remunerațiile menținute sau majorate minimal.

Eu am crezut că toată lumea a înțeles că nimeni nu va pierde din actuala lege a salarizării la nivel de venituri salariale. Întreg personalul bugetar va avea creșteri de fapt, cele mai multe creșteri vor fi peste 80% dintre cei care lucrează în aparatul bugetar, 20% dintre ei, adică cei cu veniturile mai mari într-adevăr vor avea stagnări sau creșteri minimale. Pe de altă parte, această creștere de anvelopă salarială, cu peste 8 miliarde de lei cât este prognozată în legea salarizării unitare înseamnă că va aduce un plus de venit pentru fiecare dintre angajații  din sectorul public pentru anul 2027.

Trebuie să treacă această lege și lăsând deoparte retorica PSD aș spune doar că în ultimii cinci ani de zile PSD ar fi trebuit să treacă această lege prin cei trei miniștri pe care i-a avut. Pe de altă parte actualul proiect de lege  a fost negociat de către cele patru partide din fosta coaliție, sub patronajul președintelui Nicușor Dan, iar această creștere a anvelopei salariale de 8 miliarde a fost acceptată de PSD. Ulterior au ieșit din coaliție și vedem ceea ce se discută’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article