Veste bună pentru dâmbovițeni! Un proiect de infrastructură așteptat de locuitorii din nordul județului Dâmbovița intră în linie dreaptă. Astăzi, 1 septembrie 2026, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru Centura orașelor Pucioasa și Fieni, investiție care va contribui la descongestionarea traficului din cele două localități și la îmbunătățirea circulației în întreaga zonă.
Potrivit președintelui CJD, Corneliu Ștefan, este vorba despre primul drum cu patru benzi care va fi construit în județul Dâmbovița. Centura va avea o lungime de 12,68 kilometri, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 686 de milioane de lei.

Noua arteră rutieră este menită, în primul rând, să preia traficul greu din Pucioasa și Fieni, reducând astfel presiunea asupra infrastructurii rutiere din interiorul celor două orașe. În același timp, investiția va contribui la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței rutiere.
Demararea lucrărilor reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din nordul județului și pentru creșterea conectivității zonei. Proiectul este considerat o investiție strategică, cu efecte asupra mobilității, dezvoltării economice și calității vieții locuitorilor din Pucioasa, Fieni și localitățile din împrejurimi.











