Gala Topul Firmelor Dâmbovița 2026 și-a desemnat câștigătorii! Restaurantul Ballroom Del Ponte din Târgoviște a fost, joi, 12 noiembrie 2026, gazda unui eveniment de referință pentru mediul de afaceri dâmbovițean – cea de-a XXXIII-a ediție a Galei Topul Firmelor Dâmbovița 2026. Într-o atmosferă festivă, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița i-a premiat pe cei mai performanți oameni de afaceri din județ, pe cei care, prin muncă, perseverență și investiții, contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea economiei locale și regionale. Gala a adus împreună antreprenori care au demonstrat că pot rezista chiar și într-un mediu economic tot mai dificil, impredictibil și plin de provocări. Pentru mulți dintre aceștia, ultimii ani au însemnat eforturi considerabile, decizii curajoase și, nu de puține ori, nevoia de reinventare pentru a-și salva afacerile și, implicit, locurile de muncă.




Dincolo de premiile acordate, evenimentul a fost și o recunoaștere a rolului esențial pe care mediul privat îl are în dezvoltarea județului Dâmbovița. Prin activitatea desfășurată, prin taxele și impozitele achitate, prin locurile de muncă create și prin investițiile realizate, companiile dâmbovițene reprezintă un motor important al economiei și un partener indispensabil pentru comunitate. Topul Firmelor din acest an reflectă, totodată, dinamismul și diversitatea mediului antreprenorial. Printre laureați se regăsesc atât antreprenori aflați la început de drum, care și-au construit afacerile de la zero, cât și companii cu tradiție, dar și noi generații de oameni de afaceri care preiau inițiativa privată și continuă să dezvolte proiecte economice importante pentru județ.
Moderatoarea evenimentului a fost, și la această ediție, îndrăgita Adriana Ion, de la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, care a asigurat prezentarea momentelor galei. La sărbătoarea oamenilor de afaceri dâmbovițeni au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, directori de instituții, precum și reprezentanți ai presei locale, toți alături de cei care, prin activitatea lor, contribuie zi de zi la dezvoltarea economică a județului.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul Județului Dâmbovița, Marian Tănase, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, vicepreședintele CJD, Antonel Jîjîie, secretarul județului, Dănuț Popa, viceprimarii municipiului Târgoviște, Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, administratorul public Gabriel Boriga, vicarul eparhial, Ionuț Ghibanu, directori de instituții deconcentrate, cadre didactice de la Universitatea Valahia din Târgoviște au fost alături de reprezentanții mediului de afaceri dâmbovițean.
Echipa Camerei de Comerț Dâmbovița, coordonată de președintele Valentin Calcan și de directorul general Ștefania Stroică, a reușit și de această dată să organizeze o ediție de succes a Topului Firmelor care va rămâne în istoria instituției.

Președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan a ținut să sublinieze că Topul Firmelor este un omagiu adus oamenilor întreprinzători, celor care au ales să construiască. ,,În spatele fiecărei companii de succes se află o poveste. O poveste despre curaj, muncă, perseverență, decizii dificile și mai ales, despre antreprenori, manageri și investitori, oameni care au ales să construiască. Topul Firmelor din Dâmbovița este înainte de toate, un omagiu adus acestor oameni. Pentru că în fond, chiar dacă premiem o companie, îi onorăm de fapt pe cei care au făcut posibilă existența și dezvoltarea ei. Dincolo de indicatorii economici, de cifrele de afaceri, profituri și clasamente, celebrăm inițiativa, responsabilitatea și capacitatea de a transforma ideile în realitate. Știu, din propria experiență, că antreprenoriatul nu este un drum simplu. Presupune riscuri, sacrificii, adaptare permanentă și, de ce să nu recunoaștem, uneori chiar și o doză de nebunie, necesară pentru a depăși momente care par de netrecut! Tocmai de aceea, cred că performanța economică merită nu doar recunoscută, ci și respectată. Dâmbovița are motive să fie mândră de antreprenorii săi. Avem companii care investesc, inovează, creează locuri de muncă și concurează cu succes pe piețele naționale şi internaționale. Avem afaceri construite de la zero, companii cu tradiție și noi generații de antreprenori care duc mai departe spiritul inițiativei private.
Toate acestea reprezintă adevărata forță economică a județului nostru. O economie puternică înseamnă companii puternice, iar companiile puternice înseamnă comunități prospere. Dar performanța de astăzi nu trebuie să ne facă să uităm provocările de mâine. Avem nevoie de un mediu economic predictibil, de infrastructură modernă, de forță de muncă bine pregătită, de mai puțină birocrație și de un dialog real între autorități și mediul privat. Avem nevoie ca inițiativa antreprenorială să fie încurajată, nu descurajată, iar investițiile să fie sprijinite, nu împovărate. În calitate de președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, cred cu tărie că rolul nostru nu este doar să premiem performanța, ci și să reprezentăm, să susținem și să apărăm interesele celor care o creează. În egală măsură, avem responsabilitatea de a susține investițiile publice și private, de a încuraja parteneriatele și de a contribui activ la dezvoltarea economică a județului nostru. Ediția din acest an a Topului Firmelor este așadar, nu doar un prilej de recunoaștere a rezultatelor, ci și o invitație la încredere în viitorul economic al Dâmboviței.
Felicit companiile laureate și le mulțumesc tuturor antreprenorilor dâmbovițeni pentru ceea ce construiesc zi de zi, pentru locurile de muncă pe care le creează și pentru contribuția lor la dezvoltarea comunității. Performanța nu este o întâmplare. Este rezultatul curajului de a începe, al puterii de a continua și al ambiției de a deveni mai bun. Și, mai presus de orice, să nu uităm că succesul fiecăruia dintre noi contribuie la succesul întregii comunități. Pentru că Dâmbovița se construiește împreunăl!”, a declarat președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan.

„Este o onoare să particip în fiecare an, alături de colegi și de prieteni, la un eveniment important pentru județul Dâmbovița. Un eveniment nu doar pentru mediul de afaceri, ci pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea județului nostru. Am ascultat cu atenție ce a spus domnul președinte Valentin Calcan. Să știți că aceste investiții sunt ale noastre. Nu sunt investițiile unei persoane, nu sunt investițiile unei instituții, sunt investițiile pe care ni le-am dorit cu toții. Aceste investiții vin în sprijinul nostru, al tuturor, și, în special, în sprijinul mediului de afaceri. Vreau să vă mulțumesc mult pentru invitație și să vă asigur de tot sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița pentru tot ceea ce avem nevoie în județul nostru, pentru a ne sprijini în dezvoltarea tuturor proiectelor locale.
Nu în ultimul rând, vreau să ne gândim puțin la viitor. Observăm în fiecare zi discuții pe diverse paliere. Observăm, indiferent de mediul din care provenim, tot felul de oportunități, dar și provocări. Cred că astăzi ar putea să fie un moment zero pentru noi, pentru județul Dâmbovița, pentru fiecare dâmbovițean, pentru a fi patrioți, pentru a ține cu județul nostru, pentru a atrage cât mai multe fonduri europene în vederea dezvoltării județului Dâmbovița și, nu în ultimul rând, pentru un trai mai bun pentru toți dâmbovițenii. Încă o dată, vă mulțumesc mult de tot, vă doresc mult succes și să ne vedem și în anii următori cu mai multe echipe care să dezvolte județul nostru. Doamne-ajută și Dumnezeu să ne dea gândul cel bun!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

„Este o onoare pentru mine să fiu la acest eveniment, un eveniment în care se vorbește despre performanță, despre oameni care au reușit și despre succes. Sigur, pentru dumneavoastră nu este numai un prilej de a acorda niște premii, ci și un prilej de a ne arăta recunoștința față de cei care, cu tenacitate, perseverență, curaj și profesionalism, au reușit să transforme provocările în oportunități și ideile de afaceri în realitate. Atunci când vorbim despre dezvoltarea unei comunități, vorbim, pe de o parte, despre investițiile publice în infrastructura de orice fel, dar, în același timp, vorbim și despre mediul de afaceri, despre capacitatea acestuia de a investi, de a crea locuri de muncă și de a asigura oamenilor un trai decent.
Iar atunci când vorbim despre viitorul unei comunități, vorbim despre parteneriatul care trebuie să existe între mediul antreprenorial, administrația publică și cetățean, pentru că numai așa vom reuși să spunem că suntem mândri că suntem membri ai acelei comunități. Municipiul Târgoviște este reședința de scaun a voievozilor munteni. La o aruncătură de băț s-a tipărit prima carte din spațiul românesc și, pentru aceste motive, suntem mândri. Dar mai suntem mândri de ceva. Suntem mândri pentru că la Târgoviște se produce tablă, pentru că avem restaurante foarte bune, pentru că avem o înghețată bună și apreciată la nivel național și pentru că avem confecții textile de calitate.
Nu aș vrea să fac o enumerare exhaustivă, ci doar să îmi exprim recunoștința față de dumneavoastră, toți cei care sunteți aici, și să vă asigur de parteneriatul și sprijinul administrației locale târgoviștene. Vreau să-l felicit pe domnul președinte Valentin Calcan pentru acest eveniment și pentru ceea ce face pentru comunitatea târgovișteană și pentru comunitatea dâmbovițeană, pentru faptul că județul Dâmbovița beneficiază, începând cu infrastructură turistică de calitate și un hotel de cinci stele în zona montană, de facilități care, alături de investițiile pe care Consiliul Județean le realizează și le pregătește în zona respectivă, vor transforma stațiunea Padina-Peștera într-un reper turistic național. Vă mulțumesc încă o dată, vă prețuiesc. Mulțumesc mult!”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

„Este o onoare și o plăcere deosebită pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la o gală care nu celebrează doar rezultate economice, ci și oamenii, dar mai ales curajul de a construi. Cred cu tărie că în spatele fiecărei firme performante, al fiecărui antreprenor performant, există o poveste. O poveste despre investiții, despre decizii grele, dar asumate, de cele mai multe ori despre nopți nedormite, dar mai ales despre oameni care au ales să meargă înainte. Dâmbovița, după cum bine știți, are potențial, are industrie, are antreprenori, are oameni dedicați, dar mai ales are companii care au demonstrat de-a lungul timpului că performanța se poate construi și aici, la noi, acasă.
Dincolo de cifre, mediul de afaceri este cel mai important pilon de dezvoltare a județului Dâmbovița. Administrația publică și mediul de afaceri nu trebuie să meargă niciodată pe drumuri paralele, fără să se intersecteze. Cred cu tărie că trebuie să stea la aceeași masă, să discute serios fiecare subiect și să aibă obiective comune. Fac aici o paranteză. Domnul președinte Calcan îmi poate confirma că am avut și zilele trecute o discuție legată de acest subiect.
Cred, în calitate de prefect al județului Dâmbovița, că administrația publică trebuie să fie un partener corect, dar mai presus de toate un partener predictibil pentru mediul de afaceri. Vă felicit pe toți antreprenorii dâmbovițeni, fie că astăzi urcați pe scenă și vă primiți premiile cuvenite, fie că vă aflați pe acest drum, pas cu pas, pentru construirea performanței dumneavoastră. Vă asigur de toată disponibilitatea mea și a Instituției Prefectului. De asemenea, vă doresc să aveți succes și proiecte cât mai ambițioase, pentru că noi ne mândrim cu rezultatele mediului de afaceri din județul Dâmbovița. Evident, după proiecte ambițioase, vă doresc să aveți și rezultate pe măsura implicării pe care o aveți. Mulțumesc mult pentru invitație!”, a declarat prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase.

„De obicei, când ajungem la dumneavoastră, la societăți, nu reușim să producem foarte mult entuziasm. Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră și în acest an, la acest eveniment care a devenit o tradiție și pentru care îi mulțumesc foarte mult domnului președinte Valentin Calcan. An de an, veneam în fața dumneavoastră și încercam să vă spun câte contracte de muncă avem în Dâmbovița și câți angajatori sunt în județul nostru. Anul acesta m-am hotărât să fiu puțin mai tehnic și să vă spun cum văd eu mediul de afaceri. Aș vrea să abordez trei componente: în primul rând, relația dintre administrația județeană sau administrațiile locale și dumneavoastră, antreprenorii; apoi, relațiile contractuale dintre dumneavoastră, ca antreprenori; și, nu în ultimul rând, relațiile dintre dumneavoastră, ca antreprenori, și consumatori.
În această seară am să vă spun o mică poveste despre relația dintre administrația județeană și dumneavoastră. Acum câteva zile, într-o dimineață, înainte de ora 8:00, domnul președinte al Consiliului Județean îmi spunea că, doar cu o zi înainte, fusese la cinci-șase ministere din București, încercând să aducă alte câteva zeci de milioane de lei în județul nostru, pentru a-l dezvolta, așa cum vedem cu toții că o face zilnic. În acest demers văd un parteneriat corect între administrația județeană, firme și Camera de Comerț și Industrie, un parteneriat care devine din ce în ce mai sănătos. Eu vă felicit pe toți, vă urez să aveți cât mai multe reușite și stabilitatea de care cu toții avem nevoie. Și să nu uit, avem 88.777 de contracte de muncă în județul Dâmbovița”, a fost mesajul transmis de Marius Lixandru – inspector-șef ITM Dâmbovița

Mesajul Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon cu prilejul Galei Topul Firmelor din județul Dâmbovița a fost transmis de părintele vicar Adrian Ghibanu. ,,Cu aleasă bucurie, salut desfășurarea celei de-a XXXIII-a ediții a prestigioasei Gale „Topul Firmelor din Județul Dâmbovița”, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, eveniment care evidențiază profesionalismul, perseverența și contribuția semnificativă a mediului de afaceri la dezvoltarea comunității noastre.
Anul care a trecut a evidențiat, poate mai mult decât oricând, capacitatea antreprenorilor de a se adapta transformărilor numeroase, substanțiale și rapide ale lumii noastre, fiindcă trăim într-o epocă în care spațiul virtual și Inteligența Artificială au devenit componente esențiale ale vieții contemporane, în general, și, în mod special, a celei economice, iar tehnologia oferă oportunități nemaiîntâlnite pentru comunicare, inovare și dezvoltare.
În aceste vremuri dominate de război și de tot felul de crize care perturbă efervescența vieții noastre economice la nivel global, avem cu toții nevoie de stabilitate, de încredere și de predictibilitate, pentru ca societatea noastră să funcționeze bine, armonios și eficient.
Viața economică a unei comunități este deosebit de importantă, deoarece ea susține existența cotidiană a membrilor ei, precum și celelalte domenii ale activității umane. De aceea, trebuie să apreciem în mod deosebit activitatea firmelor din cadrul comunității noastre locale pentru că ele au o contribuție decisivă la prosperitatea și bunăstarea membrilor ei.
Doresc să evidențiez faptul că, atunci când oamenii de afaceri sunt credincioși, crește gradul de încredere din cadrul mediului economic, deoarece se reduce substanțial posibilitatea comiterii de greșeli cu sau fără intenție și crește cooperarea, solidaritatea, respectul și buna înțelegere, premise ce susțin o dezvoltare economică susținută, intensă și sigură.
Județul Dâmbovița și Târgoviștea voievodală au nevoie astăzi de inițiativă, creativitate, investiții, dezvoltare economică și noi locuri de muncă, iar acestea pot deveni realitate prin intermediul unor inițiative curajoase, prin adoptarea noilor tehnologii și prin promovarea unui climat economic sănătos.
Biserica noastră binecuvântează și susține inițiativele care contribuie la binele comun, la prosperitate și la sprijinirea celor aflați în nevoie. De aceea, vă îndemn să continuați cu perseverență să contribuiți la dezvoltarea economică a județului nostru și la consolidarea unei societăți bazate pe valori autentice, să vă dezvoltați afacerile în respect față de ființa umană, față de istorie și față de comunitatea noastră și să contribuiți la edificarea unei societăți mai drepte și mai prospere!
Remarc, cu deosebită apreciere, buna și fructuoasa colaborare pe care Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița o are cu Arhiepiscopia Târgoviștei, ca de altfel și cu celelalte instituții din orașul și județul nostru. De asemenea, îmi exprim aprecierea deosebită față de domnul președinte Valentin Calcan, pentru implicarea constantă și contribuția sa la dezvoltarea mediului economic dâmbovițean.
Îi felicit pe toți oamenii de afaceri prezenți, dar mai ales pe cei premiați, pe care-i încurajez să contribuie și de acum înainte la mai binele comunității noastre locale, cu responsabilitate și cu credință, și să fie alături de Biserica noastră strămoșească.
Asupra tuturor celor de față invoc binecuvântarea Multmilostivului Dumnezeu, pe care-L rog să dăruiască tuturor pace, prosperitate și ajutor în slujirea aproapelui și a societății românești’’
Seara a fost completată de momente artistice, emoție și bucuria întâlnirii și a networkingului între oameni care împărtășesc aceleași valori — muncă, perseverență și pasiune pentru dezvoltare.



















