Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează joi, 24 septembrie 2026, Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri, un eveniment dedicat mediului de afaceri, care reunește într-o singură zi reprezentanții instituțiilor care administrează fonduri, ai sistemului bancar, consultanți și specialiști în tehnologie. Evenimentul are loc la Universitatea Valahia din Târgoviște, Centrul Internațional de Conferințe (Corpul K ), Sala Roșie, Str. Maior Ion Alexandrescu, nr. 39, 130021, Târgoviște, între orele 09:00 și 16:00.
Forumul pornește de la o realitate pe care Camera de Comerț Dâmbovița o întâlnește zilnic în relația cu antreprenorii: finanțările există, dar drumul până la ele rămâne dificil pentru multe companii. Informația este fragmentată, apelurile se succed rapid, iar diferența dintre un proiect aprobat și unul implementat o fac adesea cofinanțarea, garanțiile și capacitatea firmei de a lua decizii bine fundamentate. Scopul Forumului este de a aduce toate aceste piese în aceeași sală și de a oferi antreprenorilor o imagine clară și aplicată asupra oportunităților disponibile.
Programul este structurat pe patru paneluri tematice. Primul panel, „Harta finanțărilor pentru IMM-uri în perioada 2021–2027: oportunități actuale și apeluri viitoare”, trece în revistă apelurile deschise și cele anunțate, inclusiv oportunitățile din zona Tehnologiilor Strategice pentru Europa (STEP). Panelul „De la grant la investiție: finanțare bancară, garanții și cofinanțare pentru IMM-uri” abordează etapa în care multe proiecte se blochează, asigurarea resurselor proprii și a finanțării complementare. Panelul, „Inteligența artificială pentru decizii de business: risc, cash-flow și oportunități pentru IMM-uri”, arată cum pot fi folosite datele și instrumentele AI în evaluarea partenerilor și anticiparea riscurilor financiare. Forumul se încheie cu un panel de concluzii, construit în jurul unei întrebări centrale: care vor fi direcțiile viitoare de finanțare și cum își poate construi un IMM, de pe acum, strategia pentru următoarea perioadă de programare?
Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Institutul de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară
Universitatea Valahia din Târgoviște, Europroject Partner SRL, FNGCIMM București, Garanti BBVA, Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud-Muntenia, Asociația de Sprijin a Șomerilor Dâmbovița, Advanced Technology Systems SRL, Termene.ro, CECCAR Filiala Dâmbovița.
Obiectivele Forumului sunt informarea antreprenorilor cu privire la finanțările disponibile și la calendarul apelurilor viitoare, clarificarea mecanismelor de cofinanțare și garantare, promovarea digitalizării și a instrumentelor bazate pe date în deciziile de afaceri, precum și crearea unui cadru de dialog direct între mediul de afaceri, instituțiile finanțatoare și sistemul bancar.
„Am construit acest Forum în jurul unor întrebări esențiale: ce înseamnă un proiect finanțat? Ce se finanțează și ce nu? Care sunt argumentele pentru și împotriva accesării unui program? Un proiect finanțat este un angajament pe mai mulți ani, care poate dezvolta o afacere sau o poate pune sub presiune. De aceea, la Forum nu vorbim doar despre oportunități, ci și despre costurile și riscurile lor, alături de cei care administrează fondurile, de bănci și de consultanți”, a declarat Stefania Stroica, Director General al Camerei de Comerț Dâmbovița.
Participarea se face pe bază de înscriere, prin formularul disponibil la https://forms.gle/ECYa8Vy8xbVwyPHUA.
Date de contact
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița
Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște
info@cciadb.ro | 0245.210.318









