„Antreprenor în Dâmbovița” este Campania lansată de Camera de Comerț Dâmbovița, instituția care este alături de antreprenorii locali, oferind sprijin, informare și servicii dedicate dezvoltării afacerilor din județ. Campania „Antreprenor în Dâmbovița” debutează luni, 13 iulie 2026, la Primăria Pietrari, unde, în intervalul orar 10:00 – 12:00, reprezentanți ai PFA, IF, II sau SRL din localitate sunt invitați la o discuție deschisă despre activitatea și nevoile firmei.
Cu acest prilej, antreprenorii pot afla și soluțiile prin care Camera de Comerț Dâmbovița îi poate sprijini. Prin această campanie, Camera de Comerț Dâmbovița susține companiile în demersurile necesare pentru actualizarea activității conform CAEN Rev.3, majorarea capitalului social și realizarea altor modificări importante în activitatea firmei.
,,Suntem alături de antreprenori în toate etapele: de la înființare și pe parcursul activității cu soluții adaptate nevoilor mediului de afaceri. Suntem în comunitate, pentru tine! Ai un PFA, II, IF sau SRL? Te așteptăm pe 13 Iulie, în intervalul orar 10:00-12:00 la Primăria Pietrari pentru a te sprijini în procesul de actualizare/recodificare a obiectului de activitate conform CAEN Rev.3.
-Termen limită: 25 septembrie 2026, conform prevederilor legale.
Vino să te ajutăm cu informațiile necesare și să parcurgem împreună pașii corecți pentru actualizarea activității tale. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița este aproape de antreprenori, aproape de comunitate’’, a transmis Camera de Comerț Dâmbovița.








