luni, iunie 15, 2026

Publicitate

Senatorul AUR, Ciprian Iacob, cere alegeri anticipate după desemnarea lui Adrian Viștea ca premier: ,,Aceste manevre efectuate de Nicușor Dan nu sunt de bun augur’’

Must read

Desemnarea unui nou premier în persoana liberalului Adrian Veștea, fără o consultare prealabilă a partidului din care acesta face parte, l-a determinat pe senatorul AUR Dâmbovița, avocatul Ciprian Iacob, să critice decizia președintelui Nicușor Dan. Potrivit parlamentarului AUR, „aceste manevre efectuate de președintele Nicușor Dan nu sunt de bun augur”, în condițiile în care, susține acesta, nu există în prezent o majoritate parlamentară clară care să permită instalarea unui nou Guvern.

Senatorul Ciprian Iacob consideră că, în actualul context politic, cea mai potrivită soluție este întoarcerea la votul cetățenilor prin organizarea de alegeri anticipate. În opinia sa, doar o nouă consultare a electoratului ar putea conduce la formarea unei majorități solide și la asigurarea stabilității politice necesare guvernării. De asemenea, parlamentarul AUR afirmă că acțiunile președintelui nu sunt privite favorabil nici la nivel european, apreciind că aceste demersuri generează semne de întrebare și în rândul partenerilor din Uniunea Europeană.

,,Aceste manevre efectuate de Nicușor Dan nu sunt de bun augur. Este clar că nu există o majoritate în acest Parlament la acest moment câtă vreme președintele consideră că aproximativ 40% din populație României este extremistă… Poziția noastră este una consecventă, aceeași de la începutul acestei crize economice și anume acea a alegerilor anticipate. Este clar că nu există o majoritate în acest Parlament la acest moment câtă vreme președintele consideră că aproximativ 40% din populația României este extremistă. Și atunci, noi considerăm că trebuie să ne întoarcem cu fața către popor, să ne întoarcem la alegeri anticipate. Aceste manevre efectuate de Nicușor Dan nu sunt de bun augur, nu sunt privite nici măcar în interiorul Uniunii Europene cu ochi buni.

Practic faci o desemnare, observi că nu ai o majoritate și încerci să faci o ecuație matematică la care să mai adaugi o ruptură sau frânturi de partide, partidulețe sau diferite negocieri. Asta nu înseamnă neapărat o democrație. Noi observăm cum începând din 2024, de când s-au anulat alegerile în România, continuăm acum, tot la fel, cu o anulare a alegerilor parlamentare, câtă vreme președintele țării nu respectă articolul 103 al Constituției  în sensul că nu se consultă cu partidele politice înainte de a face o numire de prim ministru. Face numiri de prim ministru din propriul cerc personal probabil și iată că nici măcar partidul din care provine acest eventual prim ministru al României nu a fost consultat înainte de a fi desemnat’’, a transmis senatorul AUR Dâmbovița, avocatul Ciprian Iacob.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article