Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan îi invită pe cetățenii care locuiesc în Cartierul Matei Voievod sau în zonă să folosească pasarela de pe Calea București, care de joi, 26 februarie 2026, devine operațională! Trecerile de pietoni din zonă vor fi desființate iar târgoviștenii care locuiesc în această parte a orașului vor putea să utilizeze exclusiv noua pasarelă pentru traversarea acestui drum foarte circulat. Edilul orașului, Daniel Cristian Stan, care a vizitat astăzi investiția, îi asigură pe cetățeni că scările sunt foarte accesibile și nu vor fi probleme pentru a urca pe această pasarelă. Soluții s-au găsit și pentru persoanele cu dizabilități sau care au dificultăți de deplasare, care pot folosi liftul din dotare.


,,Vă rugăm să folosiți pasarela de pe Calea București! Este construită într-o zonă în care traversarea străzii este foarte dificilă, unde au avut loc multe accidente, unele mortale! Trecerile vechi de pietoni sunt desființate. Lungimea pasarelei este de aproximativ 19 metri, aceasta este foarte ușor de utilizat, iar ambele rampe sunt echipate cu elevator tip platformă, destinat persoanelor cu dizabilități. Pasarela beneficiază de iluminat și de supraveghere video!’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.





































