Ziua de 10 mai este una dintre cele mai faste din istoria națională, având o semnificație triplă pentru români. Pe lângă declararea independenței de stat a României față de Imperiul Otoman (1877), ziua de 10 mai marchează alte două evenimente importante din istoria României, respectiv începerea domniei lui Carol I în 1866 și încoronarea primului rege al țării în 1881. În această zi importantă, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan a transmis un mesaj prin care îi îndeamnă pe români să învețe din lecțiile trecutului, mai ales în actualul context socio- politic destul de complicat și de agitat.
,,Ziua Independenței Naționale a României! Statura acestui popor va fi dată, întotdeauna, de măsura demnității cu care-și onorează faptele din care s-a născut. Suntem parte a unor intersecții istorice formidabile și atât noi, cât mai ales copiii noștri, avem datoria de a învăța și reînvăța asta, zilnic.
Pentru că uitați ce se întâmplă în jurul nostru! Valori și non-valori amestecate intenționat, ca să nu le mai deosebim. O lume pe repede-înainte, care preferă viteza în locul oricărei alternative. O societate în care meritocrația pare sufocată de gălăgie, din care nu mai auzim nimic limpede. Nu ne mai ascultăm între noi și nu mai suntem dispuși să acordăm cinci sau zece minute altei opinii. Cuvinte precum „patriotism” „eroi”, „sacrificiu” au fost confiscate. Echilibrul, ca valoare a spiritului uman, a devenit un defect, nu mai e la modă.
Pentru toate aceste motive, suntem obligați să ne întoarcem cu ochii larg deschiși la lecții din trecut, cum este și izbânda uriașă a proclamării independenței de stat a României, la 10 mai 1877. O independență pe care, prin cuvintele lui Carol I, „ne-am câștigat-o cu sângele nostru și, prin urmare, o datorăm decât nouă înșine”. O contopire a voinței și credinței poporului, din care a rezultat o victorie extraordinară. România a fost și va rămâne oglinda acestor fapte remarcabile, indiferent de timp, indiferent de vremuri, indiferent de provocări“, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.









