Publicitate

Conducerea CJD a participat la inaugurarea noului Centru medical din comuna Valea Lungă! Investiția a fost realizată prin PJDL!

Must read

Sâmbătă, într-o zi frumoasă de toamnă, de  Sf. Parascheva, când  la Valea Lungă s-a sărbătorit și Ziua Comunei, autoritățile locale au făcut un cadou frumos și util cetățenilor prin  inaugurarea noului centru medical din localitate! La eveniment a participat conducerea CJD, respectiv președintele CJD, Corneliu Ștefan, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, prefectul județului Claudia Gilia, deputații Carmen Holban și Radu Popa, secretarul de stat în Ministerul Treansporturilor, Ionuț Săvoiu,  primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, consilieri locali, primari de comune, dar și simpli cetățeni. Investiția a fost finanțată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală al Consiliului Județean Dâmbovița.

,,Centrul medical era mai mult decât necesar, iar datorită acestuia oamenii de aici vor putea beneficia, aproape de casă, de consultații medicale, diagnosticare, tratament și servicii de îngrijire primară. Investiția totală s-a ridicat la aproximativ 2.000.000 de lei, contribuția Consiliului Judeţean Dâmboviţa fiind de peste 800.000 de lei. Niciun efort nu este prea mare atunci când vorbim de sănătatea dâmbovițenilor, iar acolo unde administrațiile locale nu au resursele necesare, am promis identificarea unei soluții prin care să asigurăm asistență medicală de calitate, accesibilă și modernă pentru locuitorii comunităților respective. De trei ani, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, contribuim consistent la îmbunătățirea serviciilor medicale din mai multe comune ale județului nostru.

Prin PJDL I, II și III finanțăm construirea, modernizarea și reabilitarea a 9 astfel de centre medicale. Toate acestea se ridică la valoarea de 21.000.000 de lei, 8.770.000 de lei fiind sprijinul financiar acordat de Consiliul Județean Dâmbovița. Iar la toate acestea mai putem adăuga și investițiile Consiliului Județean Dâmbovița la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, care se ridică la aproximativ 15.000.000 de euro (peste 74.000.000 de lei): -Reducerea riscului de infecții nosocomiale – 7.000.000 euro; – Construire Ambulatoriu de Specialitate – valoare 3.400.000 euro; – Extinderea Unității de Primiri Urgențe – 1.700.000 euro; – Extindere și dotare Secție Cardiologie – 2.000.000 euro, precum și achiziționarea unui aparat angiograf de aproximativ 2.000.000 euro. Ne facem datoria și investim în creșterea calității vieții și sănătății dâmbovițenilor!’’, a transmis președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article